Joi, 16 iunie, la ora 02.19, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc, a fost sesizată prin SNUAU 112, de către Maria F., de 73 ani, din mun. Câmpulung Moldovenesc, despre faptul că, fiul ei Ovidiu F., de 40 ani, a provocat un scandal în familie, la domiciliul acesteia.
Din primele verificări, a rezultat că aspectele sesizate se confirmă. Totodată, a rezultat că apelanta a fost și victima unei agresiuni fizice, agresor fiind fiul acesteia.
Se va completa formularul de evaluare a riscului.
La 16.06.2022, ora 02.19, Ovidiu F., fiind în stare de ebrietate, a început să facă scandal la domiciliu, ocazie cu care a împins-o pe mama sa de perete.
Femeia a precizat că fiul ei suferă de schizofrenie paranoidă și urmează un tratament, însă acesta nu îl respectă și consumă alcool, motiv pentru care provoacă scandal din diverse motive, iar în urma incidentului de astăzi, persoana vătămată nu a suferit leziuni.
S-a completat formularul de evaluare a riscului si s-a întrunit punctajul necesar emiterii unui OPP, însă Maria F. s-a opus emiterii acestuia, fapt pentru care i s-a pus la dispoziție un formular pentru solicitarea unui ordin de protecție la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.
Lasa un raspuns