Campioana europeană la canotaj, suceveanca Ionela Cozmiuc, va fi desemnată Cetățean de Onoare al municipiului Suceava. Anunțul a fost făcut de către primarul Ion Lungu, care a adăugat că în ședința Consiliului Local din luna august va fi votat un proiect de hotărâre în acest sens.
Ionela Cozmiuc a obţinut medalia de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară (LW1x), la Campionatul European de Canotaj de la Munchen. Sportiva legitimată la Dinamo s-a impus cu un avans considerabil, de aproape 5 secunde față de reprezentanta Greciei.
„Îi felicit pe cei doi soți campioni, Marius și Ionela Cozmiuc, pentru rezultatele remarcabile. Marius Cozmiuc este deja Cetățean de Onoare al municipiului Suceava, iar Ionela, după cum i-am promis anul trecut, va fi desemnată anul acesta datorită performanței sale. Nu vreau să mă agăț de imaginea lor, pentru că rezultatele obținute sunt doar rodul muncii lor, însă consider că este normal să îi cinstim. De aceea, cei doi campioni la canotaj din municipiul nostru vor fi premiați cu câte 10.000 de lei”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a adăugat că a avut mână bună când le-a oficiat cununia civilă.
Lasa un raspuns