PR-ul trupei „Bere Gratis”, Andra Ciubotaru, transmite printr-un comunicat de presă că trupa bucureșteană va concerta duminică, 27 octombrie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură din Suceava, în cadrul turneului aniversar “Două inimi – Bere Gratis 15 ani”.

Potrivit acesteia, luna precedentă a fost una plină de încărcătură specială pentru fanii „Bere Gratis”, deoarece trupa a împlinit 15 ani de activitate, pe care îi sărbătorește printr-un turneu național, care va ajunge și la Suceava duminică, 27 octombrie.

Au pornit la drum în urmă cu 15 ani, în 1998, cu multă naivitate sinceră, cu avântul specific vârstei și vremurilor, cu credința că întreaga lume li se așterne la picioare. Lui Mihai ‘Miță’ Georgescu (voce), Robert Anghelescu (clape) și Marius Dobre (chitară) – fondatorii grupului, li s-au alăturat Mihai ‘Magga’ Suciu (tobe) și Marius Mirea (bass).

Cincisprezece ani mai târziu, după multe hit-uri care s-au aflat pe buzele tuturor, sute de concerte în toate cele patru zări și câteva schimbări inerente de componență, cei care se înclină acum în fața publicului la sfârșitul fiecărui concert sunt Mihai ‘Miță’ Georgescu (voce), Robert Anghelescu (clape), Marian ‘Piticu’ Săracu (tobe), Marius ‘Neuro’ Bob (chitară) și Radu Vaștag (bass). Mai maturi, dar mânați de aceeași pasiune și abnegație, fac și acum ce făceau în urmă cu 15 ani: muzică și versuri. Notorietatea nu i-a schimbat, iar respectul față de public și-a păstrat aceeași însemnătate sacră.

„Idealul este în sine o realitate în devenire. Iar noi, după 15 ani, avem încă idealuri”, a declarat Mihai Georgescu.

La ceas de sărbătoare, „Bere Gratis” se pregăteşte să își întâlnească „ecoul” – publicul, în turneul aniversar „Bere Gratis 15 ani”.

Mai multe detalii despre turneu vor fi disponibile pe pagina de Facebook Bere Gratis Oficial (https://www.facebook.com/pages/Bere-Gratis-Oficial/), locul unde băieții păstrează o legătură strânsă cu cei care le ascultă și apreciază muzica.

Duminică, 27 octombrie, turneul aniversar “Două Inimi – Bere Gratis 15 ani” ajunge și la Suceava.

„Inima Bucovinei a bătut de multe ori până acum alături de inimile noastre. La Suceava, vom cânta împreună piese compuse în cei 15 ani de existență, totul într-un spectacol deosebit, la care ne-am dori să fiți părtași. Vă așteptăm duminică, 27 octombrie, ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, să trăim într-o noapte cât alții-ntr-o carte! Fiți alături de noi!”, au precizat membrii formației.

Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a Casei de Cultură din Suceava sau online, de pe site-ul www.iabilet.ro. Prețul unui bilet este de 35 de lei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.