Ieri s-a încheiat cea a doua ediție a Festivalului Național de Interpretare Muzicală pentru Copii și Tineri, „RAMPA DE LANSARE”.
Asociația Culturală „Romantic Art” Suceava, având ca parteneri: Fly Music România, Radio Iași, Primăria și Consiliul Local Suceava și Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, a organizat în perioada 26-27 Noiembrie, Concursul de Interpretare Muzicală pentru Copii și Tineri, „Rampa de Lansare”, acesta având ca scop promovarea artei interpretative, descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor talentați, abordarea muzicii din punct de vedere educativ, rafinarea gustului muzical, fiind totodată un prilej de bucurie, de cunoaștere și prietenie.
Concursul s-a adresat copiilor și tinerilor din palatele și cluburile copiilor, grădinițe, școli și licee vocaționale, asociații culturale și școli private din ţară. Prin acest eveniment, organizatorii, Asociația Culturală „Romantic Art” prin fondatorii ei, Gabriela și Andrei Morar, și-au propus promovarea, afirmarea şi lansarea tinerilor artiști din judetul Suceava dar și atragerea concurenților din toate județele țării în vederea promovarii Bucovinei și a tradițiilor din Bucovina.
Concursul s-a desfașurat pe două secțiuni: Muzică Populară Vocală și Muzică Ușoară Vocală cu participarea a 130 concurenți din județul Suceava și din toate județele Moldovei, inclusiv din Republica Moldova.
Juriul festivalului a fost format din compozitori, artiști interpreți, profesori de muzică de la Universitatea De Arte „George Enescu”din Iași și Centrul Cultural Bucovina – Suceava, oameni de radio și televiziune și anume: Nicolae Caragea – compozitor, Tudor Turcu – artist, Bogdan Dragomir – muzician/jurnalist, Florin Fodor- Lect.Univ.Dr., Mihaela Gârlea- Lect.Univ.Dr., George Vanvu – Compozitor/Jurnalist, Elena Simionesei – artist/prof.canto, Angelica Flutur – artist, Alexandru Brădățan – artist și Leonard Zamă – artist, juriu avizat și la alte festivaluri din țara și din străinătate.
Criteriile de jurizare au fost în funcție de: intonație, dicție, ritmicitate, frazare, tehnică vocală, mișcare scenică, vestimentație și atitudine.
S-a oferit, Marele Trofeu Rampa de Lansare, Trofeele celor 2 secțiuni, Trofee de categorie, premiile I, II, III, mențiuni și premii speciale Radio Iași.
Clasamentul marilor premii:
- CRIMUȚ DOROFTEI ANTONIA CRISTINA – ȘARU DORNEI SV – MARELE TROFEU – Grupa 9 ani muzică ușoară
- PENCIUC LAVINIA IOANA – SUCEAVA 15 – TROFEUL SECȚIUNII MUZICĂ POPULARĂ – Grupa 12-15 ani
- TÎRNOVEANU SARA NATALIA – SUCEAVA – TROFEUL SECȚIUNII MUZICĂ UȘOARĂ – Grupa 8 ani
- SESERMAN KARINA TEODORA – SUCEAVA – TROFEUL CATEGORIEI 5-7 ani Muzică Populară
- MAXINESE BIANCA – BOSANCI SV – TROFEUL CATEGORIEI 8-9 ani Muzică Populară
- PEI ALEXANDRA MARIA – MOARA – TROFEUL CATEGORIEI 8-9 ani muzică Populară
- GAIȚĂ IANYS NICOLAS – PAȘCANI IS – TROFEUL CATEGORIEI 10-11 ani Muzică Populară
- SCHIPOR GEORGETA – VICOVU DE SUS SV 15 – TROFEUL CATEGORIEI 12-15 ani Muzică Populară
- PÂNZAR TUDOR – FRĂTĂUȚII VECHI SV 16 – TROFEUL CATEGORIEI 16-20 ani Muzică Populară
- CERLINCĂ ELENA SOFIA – SUCEAVA – TROFEUL CATEGORIEI 5 ani Muzică Ușoară
- DAVID ANTONIA TEODORA – SUCEAVA – TROFEUL CATEGORIEI 6 ani Muzică Ușoară
- NIȚOI SOFIA MARIA – IAȘI – TROFEUL CATEGORIEI 7 ani Muzică Ușoară
- URSACHI INGRID MARIA – SUCEAVA – TROFEUL CATEGORIEI 7 ani Muzică Ușoară
- IEREMCIUC CAROL ANDREI – SUCEAVA – TROFEUL CATEGORIEI 8 ani Muzică Ușoară
- MUNTEANU CHITACIU RAMONA IOANA – BACĂU – TROFEUL CATEGORIEI 9 ani Muzică Ușoară
- FODOR KARINA MARIA – SUCEAVA – TROFEUL CATEGORIEI 9 ani Muzică Ușoară
- CIUBOTARU TEONA MARIA – SUCEAVA – TROFEUL CATEGORIEI 10 ani Muzică Ușoară
- PARASCA ALESSIA IOANA – MĂNĂSTIREA HUMORULUI SV – TROFEUL CATEGORIEI 11-13 ani Muzică Ușoară
- PÎSLARI ANASTASIA – BĂLȚI R.MOLDOVA – TROFEUL CATEGORIEI 14-16 ani
Toți concurenții au fost premiați cu diplome, trofee, dulciuri și cadouri.
Profesorii coordonatori au primit diplome de merit.
Prezentarea festivalului – a fost realizată de Narcisa Marian, jurnalist radio & TV.
Întregul eveniment a fost transmis video live pe pagina de facebook Radio Iași și pe pagina de facebook a festivalului Rampa de Lansare.
Marele Trofeu al festivalului a fost înmânat de managerul general al Teatrului Municipal „Matei Vișniec”, Angela Zarojanu.
Spectacolul dinaintea Galei de Premiere a fost unul de excepție oferit de câștigătoarea primei ediții a concursului, Ștefania Petric din Câmpia Turzii jud. Cluj și artiștii, Elena Simionesei, Leonard Zamă, Nicolae Caragea, Alexandru Brădățan, Mihaela Gârlea, Angelica Flutur și Tudor Turcu, artiști care au făcut parte și din minunatul juriu.
Lasa un raspuns