Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută decizia adoptată miercuri, 26 aprilie 2023, în cadrul celei de a 49-a reuniuni a Grupului Consultativ Multinaţional (MAG) al Centrului pentru Cooperare în domeniul Securităţii (RACVIAC), prin care ambasadorul Constantin-Mihail Grigorie a fost ales în funcția de director al Centrului, pentru perioada 1 mai 2023 – 1 mai 2026. Reuniunea a fost organizată la Belgrad de către Președinția sârbă a RACVIAC.
Decizia a fost adoptată prin consens de statele membre, în urma demersurilor susținute ale Ministerului Afacerilor Externe, iar deținerea funcției reprezintă o premieră pentru România, scrie caleaeuropeana.ro.
„Numirea unui diplomat român în funcția de director al Centrului pentru Cooperare în domeniul Securităţii (RACVIAC) reconfirmă rolul României de actor implicat în consolidarea dialogului și a cooperării regionale. Ne bucură că demersurile noastre pe această dimensiune sunt astfel recunoscute, iar România își asumă pe deplin rolul de furnizor de securitate în regiune, în ciuda provocărilor actuale.” a declarat ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu.
În prezent, Constantin-Mihail Grigorie este Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Croația. Anterior, a fost Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă, Republica Turcia, Republica Bulgaria, Republica Italiană.
RACVIAC este o organizaţie interguvernamentală regională care facilitează dialogul în domeniul securităţii în Europa de Sud-Est, prin cooperarea dintre ţările din regiune şi partenerii lor internaţionali. Centrul, care acoperă o gamă largă de chestiuni politico-militare, cu accent pe integrarea euroatlantică, are 9 membri cu drept de decizie: Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, R. Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia.
România a asigurat Președinția rotativă a Grupului Consultativ Multinaţional (MAG) în perioada octombrie 2021 – octombrie 2022, având o parte operaţională consistentă asigurată de instituţiile naţionale, scrie psnews.ro.
Lasa un raspuns