Începând cu ziua de miercuri, 10 mai, Instituția Prefectului – Județul Suceava împreună cu conducerea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au dat startul pentru examinarea candidaților la proba practică în vederea obținerii permisului de conducere pentru categoria A, examinatorul fiind din structura serviciului.

În prima zi de examinare promovabilitatea candidaților a fost în procent de 100%, atât la proba poligon cât și la proba traseu.

Premergător acestei activități, șeful Serviciului permise și înmatriculări împreună cu ofițerul de poliție Anca Pasat au inspectat poligoanele școlilor de șoferi pentru a se asigura că acestea respectă prevederile procedurii de examinare.

„Am dat start sezonului moto în județul Suceava. Am procedat la inspectarea cu atenție a poligoanelor școlilor de șoferi, astfel încât acestea să respecte în totalitate cerințele impuse de ordinul de examinare. De asemenea, au fost verificate documentele motocicletelor dar și starea tehnică a acestora, nefiind identificate probleme. Punem accent în primul rând pe siguranța candidaților în poligoane, dar și în traficul rutier. Începând cu acest an, în premieră, sunt înregistrate audio/video și probele practice la categoria A, asigurându-se astfel obiectivitatea și transparența în cadrul examinării.

Activitatea de examinare de astăzi constituie un nou pas spre normalitate, venind în mod firesc în întâmpinarea solicitărilor candidaților ce doresc obținerea permisului de conducere categoria A. Tuturor celor care au promovat astăzi le dorim Asfalt uscat!”, a spus șeful Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, inspectorul de poliție Cosmin Butnariu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.