Sărbătorirea Sfântului Ierarh Iacob Putneanul se va desfășura duminică, 14 mai 2023, la Mănăstirea Putna. Trebuie spus că la Sfânta Liturghie de duminică va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de clerici. Răspunsurile la strană vor fi date de Corala bărbătească „Te Deum Laudamus”.

„Întrucât anul acesta, 15 mai, ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, este într-o zi de luni, venind în întâmpinarea credincioșilor care își doresc să participe la această sărbătoare și să cinstească în cântări de laudă pe cel de al doilea mare ctitor al mănăstirii, sărbătorirea Sfântului Iacob va avea loc duminică, 14 mai. În 14 mai 2017, tot într-o zi de duminică, la Mănăstirea Putna avea loc Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Putneni, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, au transmis reprezentanții Mănăstirii Putna.

Programul sărbătoririi Sfântului Ierarh Iacob Putneanul
SÂMBĂTĂ, 13 MAI
9.00 – Aducerea spre închinare a sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinții Apostoli Petru și Pavel al mănăstirii în pridvorul bisericii voievodale
18.00 – Priveghere la Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei) și la pomenirea Sf. Ier. Iacob Putneanul
DUMINICĂ, 14 MAI
7.00 – Acatistul Sf. Ier. Iacob Putneanul
8.30 – Sfânta Liturghie arhierească
LUNI, 15 MAI
19.00 – Ducerea sfintelor moaște ale Sfântului Iacob Putneanul în Paraclisul mănăstirii
Slujba privegherii și Sfânta Liturghie vor fi transmise video în direct, pe canalul de YouTube al mănăstirii și pe pagina de Facebook.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.