Primăria și Consiliul Local Arbore organizează marți, 29 august, și miercuri, 30 august, un eveniment dedicat sărbătorii localității.
Potrivit organizatorilor, la avenimentul din acest an sunt invitate mai multe ansambluri și grupuri folclorice din județ și din țară, între care și Ansamblul „Arcanul” al USV Suceava, dar și Ansamblul „Luca Arbure” din Arbore.
Totodată, pe scenă va urca și Vescan, unul dintre artiștii momentului.
„Îi invităm pe cetățeni să ia parte la spectacolele organizate de Zilele Comunei. Va fi un eveniment deosebit”, a spus primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc.
Lasa un raspuns