Municipiul Suceava va beneficia de unul dintre cele mai moderne sisteme de colectare selectivă a deşeurilor, din primăvara anului viitor.

Firma de salubrizare Rosal Suceava va monta, pe cheltuială proprie, patru sisteme subterane de colectare a deşeurilor.

„Un asemenea sistem va fi amplasat în Obcini, altul în Zamca, unul în cartierul George Enescu şi altul în Burdujeni. În funcţie de eficienţa acestui sistem în aceste cartiere, programul va continua la nivelul întregului oraş”, a declarat viceprimarul Gavril Vîrvara.

La suprafaţă vor fi doar dispozitivele în care se aruncă gunoiul, în vreme ce deşeurile ajung în containere securizate, la care au acces doar angajaţii Rosal, cu ajutorul unor dispozitive speciale, care aduc containerele încărcate la suprafaţă, pentru a fi golite.

Amplasarea containerelor în subteran aduce un design nou în peisajul urban al municipiului şi se elimină poluarea mediului, prezenţa şi proliferarea rozătoarelor, mirosul deşeurilor şi împrăştierea acestora.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.