Testul Papanicolau este o investigație esențială pentru sănătatea oricărei femei și una care ar trebui efectuată periodic. În acest articol vei afla nu doar de ce este atât de important să faci acest test, dar și ce reguli trebuie să respecți înainte de efectuarea sa.
- Ce este testul Papanicolau și care este rolul său?
Testul Papanicolau sau Babeș-Papanicolau (PAP) este o investigație utilizată în principal pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, permițând identificarea la timp a eventualelor modificări ale celulelor cervicale ce ar putea evolua în cancer. Cu alte cuvinte, este o metodă de screening ce permite prevenirea cancerului de col uterin sau depistarea acestuia în stadii incipiente, când șansele de vindecare sunt cele mai mari.[1]
În general, medicii recomandă efectuarea acestui test oricărei femei cu vârsta cuprinsă între 21 (sau mai devreme, dacă deja și-a început viața sexuală) și 65 de ani, o dată la 3 până la 5 ani (în funcție de istoricul medical, vârsta pacientei și de ce alte teste se mai efectuează). Este însă indicat să discuți cu medicul tău pentru a afla dacă ai nevoie de un test PAP și cât de des ar trebui să-l faci. Sunt, de exemplu, anumite situații în care se recomandă efectuarea acestui test la intervale mai mici, cum ar fi atunci când există un diagnostic de cancer cervical ori când un test Papanicolau anterior a evidențiat celule precanceroase.[1][2]
Ai putea avea nevoie de teste Panicolau mai frecvente și dacă ai o infecție cu HIV, ai făcut chimioterapie sau urmezi un tratament medicamentos care ți-a afectat sistemul imunitar, ai fost expusă la anumite medicamente înainte de naștere ori fumezi.[1][2]
Există, de asemenea, și situații în care se poate decide că nu mai este necesară repetarea acestor teste. Este cazul, de exemplu, al femeilor care au trecut printr-o histerectomie pentru afecțiuni non-canceroase sau al celor care au peste 65 de ani, cu condiția ca rezultatele testelor anterioare să fie normale.[2]
Recomandările pot varia însă de la o femeie la alta, în funcție și de alți factori. Tocmai de aceea este indicat să discuți despre acest subiect cu medicul tău.
Ce trebuie să faci înainte de un test Papanicolau?
Primul lucru pe care trebuie să îl știi este că testul Papanicolau nu trebuie programat în timpul menstruației deoarece poate afecta acuratețea rezultatelor. Din același motiv, se recomandă evitarea contactelor sexuale cu 48 de ore înainte de test, precum și utilizarea unor produse precum ovulele, tampoanele, spermicidele sau cremele vaginale. Nu este indicată nici efectuarea de spălături vaginale.[1][2]
Dacă nu ai mai făcut acest test până acum, ar putea fi o idee bună să discuți cu medicul tău pentru a afla exact la ce poți aștepta pe parcursul testului și ce trebuie să faci sau să eviți în zilele premergătoare acestuia. Acest lucru te va ajuta să te simți mai relaxată în timpul procedurii, ceea ce va face și efectuarea testului mai ușoară și poate contribui la reducerea disconfortului fizic și psihic.
Testul Papanicolau este esențial pentru sănătatea oricărei femei, contribuind la reducerea riscului de dezvoltare a cancerului col uterin. De aceea se și recomandă efectuarea periodică a acestui test, începând cu vârsta de 21 de ani sau după începerea vieții sexuală. Deși poate provoca un oarecare disconfort și există risc mic de rezultate fals-negative sau incorecte, testul nu este dureros și este considerat sigur, iar beneficiile pe care le are pentru sănătatea ta sunt foarte importante.[1][2] Discută cu medicul tău ginecolog pentru a afla dacă ai nevoie de acest test și cât de des va trebuie să-l programezi.
Bibliografie:
- „Pap Smear”, WebMD, 8 Mar. 2017, www.webmd.com/women/pap-smear.
- „Pap Smear”, Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/pap-smear/about/pac-20394841.
Lasa un raspuns