Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia critică din nou aparițiile în spațiul public ale liberalilor, dar mai ales ale președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. De această dată, senatorul social democrat atrage atenția că Ministerul Transporturilor este instituția care se ocupă de autostrăzi și drumuri naționale, iar de drumurile comunale și de investițiile din comune se ocupă primarii.

Redăm integral comunicatul de presă transmis de către senatorul Ioan Stan:

„Din păcate pentru  suceveni, demagogia şi ipocrizia au apărut din nou, la braţ, în spaţiul public. 

Să vezi că un om politic cu experienţă indiscutabilă că acceptă laudele colegilor şi  consideră că datorită lui s-a semnat contractul pentru autostrada A8, care leagă Târgu Neamţ de Târgu Mureş,  în condiţiile în care el n-a fost în stare să termine de reparat drumurile judeţene din Suceava în 3 mandate de când se află în fruntea judeţului, e cel puţin comic. Asta ca să nu folosim alte epitete. După cum ştim, de autostrăzi şi drumuri naţionale se ocupă Ministerul Transporturilor, iar actualul ministru îşi face treaba cu prisosinţă.   

La fel de în neregulă este să-l vezi că se laudă cu asfaltul care se toarnă pe drumurile naţionale, comunale, sau cu extinderea reţelei de gaze/apă în comunele judeţului, sau când se construiesc şcoli, cămine culturale comunale, dispensare locale, etc.. Asta pentru că respectivele investiţii nu ţin de fişa postului său. Domnia sa trebuie să se ocupe de tot ce ţine de infrastructura judeţeană. Atât! Iar faptul că semnătura sa se află pe unele dintre proiectele primarilor, ale instituţiilor guvernamentale, ale autorităţilor locale sau a unor investitori privaţi asta nu-l face „autorul” acelor proiecte. Cel mai adesea este vorba despre o semnătură strict administrativă, pe care, de cele mai multe ori, este obligat prin lege să o dea. 

La fel, atunci când o firma privată de anvergură (cum e Wizz Air) se hotărăşte să investească în judeţul nostru, o face de cele mai multe ori prin prisma propriilor analize strategice. Nu datorită „personalităţilor” politice din zonă. Faptul că firma respectivă interacţionează cu instituţiile statului şi că respectivele instituţii oferă suport legal, poate chiar unele avantaje economice clar legiferate, ţine de normalitate.

Încheiem acest comunicat amintind că parlamentarii PSD de Suceava au contribuit şi vor contribui în continuare la dezvoltarea judeţului. O vor face în cadru legal, acţionând ferm şi eficient la nivel naţional, cerându-le miniştrilor explicaţii, fonduri, soluţii pentru Suceava. Iar fondurile aduse de-a lungul timpului în judeţ, demonstrează că mereu ne-am făcut treaba.   Dar am făcut-o pentru oameni, fără a minimaliza vreodată eforturile autorităţilor locale în ceea ce priveşte dezvoltarea unităţilor administrative pe care le conduc”.

 

8 Responses

  1. mihai grigore

    : sa nu uitam ca o vreme ciuma rosie bolsevica o dominant la nivel de primarii judetul suceava _ in curelatie cu dragna nastase iliescu_

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : insusi _ unul _de- I zice stan_ o vrut sa putna mama pe iazurile de la bosanci _ ceea si pans in ziua de azi ne futem cu el prin instante_

    Răspunde
  3. mihai grigore

    : eu am hotarat _ dupa revolutiune sa legal chisinau- si baltiul _ basarabia care va sa zica prin doua trecatori producatoare de piatra de constructii _ cu ardealul _ care vasazica targul mures si clujul___

    Răspunde
  4. mihai grigore

    : atentie_ am convenit o programs de guvernare per projects de infrastructural din fonduri nerambursabile europene_ pentru ca sa nu le pierdem alocarea pe directia noastra_

    Răspunde
  5. mihai grigore

    : nu am convenit nicidecum pe schimbarea codului fiscal_ deci sa se duca psd cu el in parlament _ la un vot nu pe intregul lui continut ci pe punctele de continuare si accentuate a blocarii economiei romaniei libere_

    Răspunde
  6. mihai grigore

    : nou liberal ii avem o viziune pro u.e. si euroatlantic in acest send si nu una estica bolsevica de uniform I are distrugere a proprietatii private a liberei initiative economice a implementarilor si inovatiilor digitale din ceea ce face parte cum suine si excelenta sa Joe biden din cea mai avansata forma a economie mondiale = economic lumii libere occidentals … deci _ spre vest _ nu sore est_

    Răspunde
  7. mihai grigore

    : zicea unul de la aur_ desi constitutia precede explicit _ separarea puterilor in stat_ asta- I o cauza _ si a doua_ punctele adaugate la legea cadastrului_ respinse ( anulate)de CCR_ si pe care acum incercati prin reinvartire de semnificatie sa le bagati in intentia de a face in nou cod fiscal ceea CE repeat_ nu e in protocolul de guvernare pnl- psd_ si deci trebuie sa va duceti cu el in parliament pentru a da o explicatiune de vot per fiecare din punctele de acolo( din proiectul psd de cod fiscal)_ repetand ca viziunea noastra _ a liberalilor e alta si cu ea vom si castiga alegerile de anul viitor _ pe lists separate_ bineinteles!*:

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.