Educația a reprezentat mereu o prioritate pentru primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară, iar investițiile în acest domeniu important sunt dovada clară că aici se investește continuu. Doar anul acesta, ample proiecte finanțate cu fonduri europene, sau de la bugetul local, au fost demarate, unele fiind finalizate, altele în curs de finalizare.

Una dintre investițiile ce-i poartă semnătura primarului Cotoară prevede creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei la Școala Gimnazială nr. 1 Iaslovăț. Potrivit edilului, proiectul se ridică la 9 milioane de lei, din care 5 milioane de lei sunt de la Agenția Fondului pentru Mediu, iar 4 milioane de lei de la bugetul local al Primăriei Iaslovăț.

„Lucrările presupun termoizolarea pereților exteriori cu vată bazaltică, realizarea etajării unui corp de școală, extinderea camerei tehnice,  a cabinetului medical și a sălii de tratamente, izolarea planșeelor, înlocuirea pardoselilor și a tâmplăriei, precum și realizarea de trotuare. Eu zic că se fac lucrări de calitate, iar beneficiarii finali – elevii și profesorii –  vor dispune de un mediu școlar mult mai plăcut și atractiv”, a declarat primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară.

El a adăugat că, tot prin acest proiect, se lucrează și la recompartimentarea grupurilor sanitare și la înlocuirea instalațiilor electrice. De asemenea, se fac și instalații pentru reducerea consumului de energie termică și electrică, dar și instalații pentru producerea energiei termice.

Trebuie spus că Școala Gimnazială nr.1 Iaslovăț are la parter patru săli de clasă și un cabinet de informatică, iar la etaj trei săli de cursuri, un laborator de fizică – chimie și o bibliotecă. De asemenea, unitatea școlară dispune și de multe alte spații necesare bunei funcționări, între care cabinetul medical, cancelaria, secretariatul și grupuri sanitare la fiecare etaj.

Un alt proiect important ce va fi implementat în comuna Iaslovăț este cel privind reabilitare moderată a Școlii nr. 2, ce prevede modernizarea izolației termice a clădirii, cu polistiren de 15 cm, modernizarea instalației electrice – cu corpuri de iluminat inteligente, montarea de parchet clasic în toate sălile de clasă, dar și reabilitarea pereților interior ai clădirii prin gletuire și văruit. De asemenea, investiția prevede și realizarea de instalații pentru reducerea consumului de energie termică și electrică, dar și instalații pentru producerea energiei termice.

„Acest obiectiv este realizat cu fonduri europene, atrase prin PNRR, Componenta 10, dar și cu o cofinanțare de la bugetul local. Valoarea totală se ridică la 2.823.824 de lei cu TVA inclus, iar suma pe care o alocăm de la buget este de 921.640 de lei cu TVA, restul banilor fiind alocați de Uniunea Europeană, prin PNRR”, a spus primarul Ion Cotoară.

Această unitate școlare are la parter șase săli de clasă și un cabinet de științe, iar la etaj patru săli de clasă și un laborator de fizică – chimie.  De asemenea, unitatea școlară dispune și de multe alte spații necesare bunei funcționări, între care cabinetul medical, cancelaria, secretariatul și grupuri sanitare la fiecare etaj.

Tot prin PNRR, unitățile școlare din comună vor beneficia, în perioada următoare, de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale noi.

Prin acest proiect, se dorește aducerea unei contribuții semnificative la îmbunătățirea calității învățământului, care să ofere elevilor și profesorilor din Iaslovăț resursele și facilitățile necesare pentru un viitor de succes.

„Cu bani de la bugetul local, am construit o anexă la școală, care inițial trebuia să fie sală pentru educația fizică, însă, din lipsă de spațiu, am decis sa compartimentăm și să facem trei săli de clasă. Valoarea acestei investiții este de 1 milion de lei”, a spus primarul comunei Iaslovăț, Ion Cotoară.

Și pentru că sediul Primăriei reprezintă cartea de vizită a unei localități, se lucrează intens la construirea noii clădiri ce va găzdui unitatea administrativ teritorială. Trebuie precizat că lucrările sunt într-un stadiu foarte avansat, constructorul reușind să efectueze deja 98% din întregul proiect de investiție. Potrivit edilului, mai sunt de făcut câteva finisaje și de achiziționat dotările necesare, astfel încât, anul viitor, să poată fi făcută mutarea.

„Era necesar acest nou sediu al primăriei,  în condițiile în care acum Primăria își desfășoară activitatea într-o clădire foarte veche, din 1930, subdimensionată. Noua clădire va fi și sediu al Postului de Poliție Iaslovăț și al Oficiului Poștal. Consider că sediul Primăriei trebuie să fie deosebit pentru că arată respectul față de oameni și reprezintă cartea de vizită a comunei. Această nouă construcție se va alinia perfect lângă Dispensarul uman, dar și lângă celelalte investiții din comună”, a declarat primarul Ion Cotoară.

Și cum nevoile cetățenilor sunt într-o permanentă schimbare, edilul de la Iaslovăț caută permanent noi surse de finanțare pentru a implementa proiectele necesare creșterii calității vieții locuitorilor pe care îi reprezintă.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.