Duminică, 14 ianuarie, la orele 16.00, lucrătorii SPR 1 Vadu Moldovei au fost sesizați de către ofițerul de serviciu pe subunitate cu privire la faptul că la Spitalul Municipal Fălticeni – UPU- a fost adus Florentin R. de 58 ani, din comuna Forăști, județul Suceava, care a fost transferat la Spitalul Clinic Județean Suceava fiind în comă de grad IV și cu stop respirator.

Din discuțiile purtate cu Dănuț R., fratele victimei, a rezultat  faptul că  Florentin R., în data de 13.01.2024, a plecat de la adresa de domiciliu împreună cu fratele său Vasile R. la schitul din satul Manolea, unde au consumat băuturi alcoolice în exces împreună cu Iacob Stafie, călugar la acel schit.

La un moment dat, întrucât se simțea rău  Vasile R. a plecat spre domiciliu lăsându-i pe aceștia la schit.

Din discuțiile purtate cu Iacob Stafie  rezultă că în noaptea de 13/14.01.2024 a consumat băuturi alcoolice împreună cu frații Rusu, lucru pe care obișnuiau să-l facă frecvent.

La un moment dat, în jurul orelor 03:30-04:00, Florentin R. a mers la grajd spunând fără motiv că vrea să dea drumul animalelor afară. Pe acest fond între Florentin R. și Iacob Stafie a avut loc o discuție în contradictoriu, cei doi îmbrâncindu-se reciproc și căzând, iar ulterior Florentin R. s-a ridicat și a plecat spre casă. Odată ajuns în zona porții de acces în curtea schitului, înafara curții, Florentin R. a căzut jos. Văzând că nu-l poate ridica  călugărul a mers și i-a anunțat membrii familiei.

În jurul orelor 05:00-05:30, Dănuț R. a mers cu mașina împreună cu fiul său și l-au luat pe Florentin R. și l-au adus acasă. După ce a fost adus acasă, l-au schimbat de haine și văzând că nu își revine a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță.

Acesta a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, iar de aici la Spitalul Județean Suceava, având diagnosticul TCC cu pierderea stării de cunoștință, comă de gradul IV profundă, stop cardio-respirator resuscitat.

La data de 14.01.2024, ora 22.30, a survenit decesul lui Florentin R..

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă” faptă prevăzută de art. 192 alin. 1 din Codul Penal, privind decesul bărbatului, care va fi soluționat procedural de lucrătorii P.P. Forăști. Totodată, s-a procedat la informarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, existând suspiciunea de comitere a unei infracțiuni de suprimare a vieții.

A fost schimbată încadrarea juridică din uciderea din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (1) din C.P. în infracțiunea de omor, faptă prev. și ped. de art.188 C.P.

A fost pusă în mișcare acțiunea penală privind pe inculpatul IACOB STAFIE, de 73 ani, cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev. și ped. de art. 188 C.P. constând în aceea că în seara de 13/14 ianuarie 2024, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, pe care inculpatul Iacob Stafie l-a avut cu Florentin R., fiind şi sub influența băuturilor alcoolice, a exercitat cu intenție acte de violențe fizice asupra lui Florentin R., aplicându-i mai multe lovituri, provocându-i leziuni care au condus ulterior la deces.

După administrarea probatoriului procurorul de caz a luat măsura reținerii inculpatului Iacob Stafie, pe o durată de 24 ore.

Cercetările în cauză sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, urmând ca la data de 16.01.2024 inculpatul Iacob Stafie să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.