Editorial plictisitor despre literatură…

de Dragoş Huţuleac

Acesta va fi un editorial plictisitor despre literatură. La fel de plictisitor ca şi cărţile pe care le-am citit în ultima perioadă. Şi ele de literatură contemporană. De ce au fost plictisitoare? Pentru că situaţiile descrise acolo nu sunt autentice. Sunt artificiale. Sunt aşa cum şi-a închipuit autorul că ar trebui să fie, fără să fi experimentat nimic din ceea ce a descris. Nici dragoste, nici umor, nici conflict, nimic. Nici măcar sex. Am citit o carte plină de scene de sex care n-au stârnit nimic în mine. Pentru că erau cumva „artificiale”. Adică se vedea clar că autorul mai mult se uitase la filme porno, decât făcuse sex. Şi atunci, cum poţi descrie veridic o scenă erotică dacă tu nu ai trecut prin ceva similar nici măcar cu imaginaţia? La fel se întâmplă cu majoritatea cărţilor citite în ultima vreme. Pentru că nu poţi descrie corespunzător nişte sentimente, dacă nu le-ai trăit. Nu poţi explica cum se bate coasa dacă tu ai văzut numai în poze ce e aia o batcă şi tot din poze ai văzut cum se face. Din punct de vedere tehnic, da o poţi face şi o poţi face aşezând unul lângă altul cuvinte care sună bine, dar nu transmiţi nimic. Pentru că cititorul simte. Trece dincolo de cuvinte. Şi dacă dincolo de cuvinte nu te găseşte pe tine, cel care efectiv ai făcut treaba aia… sau care măcar ai visat la ea, nu crede în cuvintele tale.

Nu poţi fi autentic în scrierile tale dacă nu te-ai intersectat măcar tangenţial cu subiectul despre care scrii. Doar că experienţele noastre de viaţă sunt mult mai limitate ca ale înaintaşilor noştri. Viaţa asta comodă a omorât aproape tot ce este instinctual din noi, a omorât efortul, omorând efortul a omorât şi valoarea, dispărând valoarea, a dispărut şi sensul, şi idealurile, şi credinţele, şi speranţa. Practic din viaţa noastră au ieşit încetul cu încetul toate acele trăiri care îi dădeau farmec. Nu-mi pare că mai trăim. Suntem puşi pe repeat. Bani, sex, mâncare şi somn. De aia, dacă privim cu atenţie literatura contemporană, aceste teme sunt în centrul atenţiei. Şi da, acestea, în majoritatea cazurilor, sunt încă autentice în cărţi. Pentru că sunt singurele domenii în care mai facem ceva, singurele domenii în care mai experimentăm, în care improvizăm, pentru care luptăm, în care ne folosim creativitatea. Numai că viaţa nu se rezumă numai la ele. Dar nu mai ştim să facem nimic altceva. Şi din această cauză, majoritatea cărţilor care ating şi alte subiecte, devin plictisitoare. Pentru că autorul efectiv nu are nici în clin nici în mânecă cu ele. El tot atât face: mănâncă, umblă după bani, face sex, şi doarme. În rest, totul este în afara expertizei sale, în afara experienţelor sale. Nu trăieşte, nici nu a trăit, nici măcar nu s-a ostenit să viseze la celelalte subiecte despre care cu nonşalanţă scrie. Şi atunci cum să iasă ceva autentic? Ceva care să te prindă? Ceva care să te facă să nu mai laşi cartea din mână? Nu ai cum!