Duminică, 24 martie, la orele 17:08,  polițiștii din Mălini, au fost sesizați la 112  cu un „apel de pe telefon iPhone cu coordonate-accident auto”, cu privire la producerea unui accident rutier, în satul Lămășeni, comuna Rădășeni.

Cu ocazia deplasării echipajului de poliție la fața locului, au fost identificați G. Paul și A. Răzvan, ambii din Lămășeni, iar din discuțiile purtate cu aceștia a rezultat faptul că primul dintre ei se deplasa pe str. Mihai Niculăeasa la volanul unei autoutilitare marca Mercedes-Benz, iar într-o curbă la stânga a fost acroșat în partea din spate de către o autoutilitară marca Volkswagen, condusă de către A. Răzvan, din aceeași localitate.

În urma impactului au rezultat doar avarierea celor două autoutilitare, dar telefonul lui G. Paul, marca iPhone a efectuat un apel de urgeță automat către SNUAU 112.

Cei doi conducători auto, au fost testați de către echipajul de poliție sosit la fața locului cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,70mg/l alcool pur în aerul expirat pentru A. Răzvan și o alcoolemie de 0,69mg/l alcool pur în aerul expirat pentru G. Paul.

Șoferii au fost conduși la Spitalul Fălticeni pentru recoltarea de probe biologice, iar lui G. Paul i s-au acordat și îngrijiri medicale stabilindu-i-se diagnosticul de ”TCC ușor, plagă paritală”,  fără a rămâne internat.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii a două infracțiuni de “conducerea sub influenţa alcoolului” și ”vătămare corporală din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.