Liderii Partidului Democrat Liberal Suceava au inaugurat joi, 14 noiembrie, noul sediu al Organizaţiei Municipale. Într-un termen relativ scurt, aceştia au reuşit să reabiliteze o clădire naţionalizată situată în centrul municipiului Suceava.

După prezentarea unui film în care au fost reliefate cele mai importante momente din perioada renovărilor, dar şi evidenţiind faptul că acea clădire dezafectată a fost adusă la stadiul unei clădiri europene, preşedintele Organizaţiei Municipale PDL, deputatul Ioan Bălan, a vorbit despre beneficiile aduse municipalităţii. De menţionat este mesajul inscipţionat pe unul dintre pereţii sălii de conferinţă, şi anume „vom câştiga Primăria Suceava în 2016”. Conform parlamentarului, aceasta este cea mai importantă ţintă a PDL Suceava.

Bălan a vorbit şi despre problemele de la SC Termica SA, explicând faptul că deciziile luate la nivelul partidului sunt doar în favoarea cetăţenilor. Acesta a adăugat faptul că s-a cerut o comisie de anchetă pentru Termica, pentru a „închide discutiile politicienilor care îşi arată neputinţa prin minciuni”.

Şi preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Suceava, Gheorghe Flutur, l-a felicitat pe Ioan Bălan pentru noul sediu al organizaţiei municipale şi pentru munca depusă la reamenjarea acestei clădiri. Tot el a precizat faptul că reconstrucţia Partidului Democrat Liberal se face pe toate planurile în această perioadă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.