Medicul veterinar Doru Lefter, candidat din partea Alianței Dreapta Unită (ADU) pentru un post de consilier județean, a fost prezent joi, 23 mai, la emisiunea „Jos Masca”, moderată de redactorul șef al Ziarului SuceavaLIVE, unde a transmis un mesaj clar vis a vis de „dictatura controlată” despre care Vasile Rîmbu, candidatul PSD la funcția de primar al Sucevei, a spus că „este necesară”.
Astfel, Lefter le recomandă tuturor, celor care nu sunt familiarizați cu istoria recentă a României, să parcurgă câteva volume în care este descrisă și să viziteze măcar o dată Memorialul Durerii de la Sighetul Marmației, dacă nu și alte foste închisori comuniste în care s-au prăpădit mii și mii de oameni condamnați de regimul dictatorial impus de Ceaușescu.
„Am auzit un concept destul de interesant, zilele acestea, al unui competitor la Primăria Sucevei: «Cea mai faină formă de democrație este dictatura controlată!». Eu m-am născut în comunism și am făcut facultate atunci. Cine știe puțin din istoria recentă a României înțelege”, a spus dr. Doru Lefter.
Întrebat dacă declarația lui Vasile Rîmbu a fost una nefericită, candidatul ADU a răspuns: „Eu cred că gura păcătosului adevăr grăiește! Cred că așa este! Eu îi previn pe oameni să se gândească la faptul că cine iubește dictatura vrea să fie dictator! Am depășit demult situația asta! Sper că am depășit-o! Știu că sunt nostalgici după vremea comunistă, dar drepturile la viață, la proprietate, la o credință, la alegeri libere, dreptul la vot și posibilitatea de a alege în mod clar sunt foarte importante. Să ne amintim de cozile la ulei! Dictatură controlată este un eufemism, adică vrei să îndulcești ceva. Adică, o crimă făcută cu mai puțină pasiune nu e atât de gravă. E tot o crimă! O dictatură nu este mai puțin gravă dacă este controlată – e tot dictatură!”.
De altfel, dr. Lefter a subliniat că în politică, dacă oamenii înțeleg ce înseamnă să împarți puterea, posibilitatea unui nostalgic comunist să instaureze dictatura într-o structură a statului se reduce considerabil.
„Noi îl votăm pe domnul Marian Andronache, la Primăria Sucevei, un om de foarte bună calitate, din toate perspectivele”, a subliniat dr. Doru Lefter.
Comandat de PMP (parte a alianței electorale „Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei”) Suceava, cod unic de identificare mandatar: 21240022
Lasa un raspuns