Boroaia, comuna cu cei mai mulți generali din țară, și-a sărbătorit joi, 13 iunie, de Înălțarea Domnului, ziua. Și pentru că edilul Vasile Berariu pune un mare preț pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri, în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Comunei au avut loc și o serie de manifestări menite să cinstească memoria celor care, la un moment dat, au făcut lucruri istorice pentru comuna Boroaia și s-au jertfit pentru comunitate.

Astfel, la evenimentele organizate de Primăria Boroaia, au luat parte cetățenii comunei, dar și invitați speciali, printre care contraamiralul de flotilă (r) doctor Ion Condur, dr. Laura Condur, comandorul Marian Moșneagu, președintele ales al CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, subprefectul județului Suceava, Florin Sinescu, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, deputatul Mirela Adomnicăi, dar și cei doi inspectori generali adjuncți ai IȘJ Suceava, Petru Crăciun și Gabriel Matei.

Programul manifestărilor a debutat la Școala Gimnazială Boroaia, acolo unde cei prezenți au dezvelit tabloul învățătorului Vasile Tomegea, deschizător de școală, educație și cultură pe plaiurile boroiene, ce a fost donat comunității de către contraamiralul de flotilă (r) dr. Ion Condur.

Trebuie spus că Ion Condur este originar din comuna Boroaia și cetățean de onoare al localității.

 

„Cu bucurie nespusă, asistăm la acest deosebit eveniment de aducere aminte  a celui care a fost deschizător de drumuri pentru comunitatea boroiană, atât pe plan cultural cât și pe plan gospodăresc, învățătorul Vasile Tomegea. Trebuie să amintesc că înv. Tomegea a contribuit și la creșterea economică a comunității boroiene, care, la acea vreme, s-a extins și în întreg județul Baia, actualul județ Suceava și chiar Neamț. Vă mulțimesc tuturor pentru că v-ați făcut timp, indiferent de unde ați venit, să fiți alături de noi”, a menționat în cuvântul său de început, edilul comunei Boroaia Vasile Berariu.

La rândul său, contraamiralul de flotilă (r) doctor Ion Condur a spus că a revenit cu bucurie acasă, la Boroaia, unde a putut să aducă un omagiu celui ce a pus bazele localității de astăzi – înv. Vasile Tomegea.

„Mă bucur să mă aflu în mijlocul dumneavoastră astăzi și să vă transmit salutul meu de bine și sănătate, alături de tradiționala salutare din Ziua de Înălțare – „Hristos s-a înălțat!”. Mă bucur că proiectul meu a fost realizat și că am putut să aducem un mic și pios omagiu, învățătorului Vasile Tomegea, care pe lângă faptul că a fost un stindard pentru învățământul din Boroaia, un far călăuzitor, a fost și un erou. Vasile Tomegea a luptat în primul război mondial. Pictorul acestui tablou este Mircea Popițiu, care a avut la dispoziție toate cărțile care au apărut despre Boroaia, pe care eu i le-am trimis și care la propunerea mea, a dorit să realizeze acest tablou”, a declarat contraamiralul de flotilă (r) doctor Ion Condur.

Comandorul în rezervă Marian Moșneagu, originar din comuna cu cei mai mulți generali din țară, a făcut o scurtă trecere în revistă a activității învățătorului Vasile Tomegea, subliniind că va rămâne în conștiința comunității pentru totdeauna.

„Am toată convingerea și încrederea că generația de astăzi se va strădui și va reuși să onoreze memoria ilustrului nostru învățător”, a spus comandorul în rezervă Marian Moșneagu.

Inspectorul general adjunct al IȘJ Suceava, prof. Gabriel Matei, l-a felicitat pe primarul comunei Boroaia, Vasile Berariu, pentru faptul că susține școala și nu uită de înaintași.

„Acest eveniment creează un arc peste timp, plecând de la învățătorul Vasile Tomegea și ajungând până la cadrele didactice de astăzi și acești copii frumoși care duc mai departe tradiția școlii boroiene. Vreau să-l felicit pe domnul primar care susține necondiționat școala boroiană și felicit toate cadrele didactice pentru că sunt remarcabile prin tot ceea ce fac”, a declarat inspectorul școlar general adjunct, prof. Gabriel Matei.

La rândul său, prof. Petru Crăciun, inspector general adjunct al IȘJ Suceava, a spus că participarea la acest eveniment este onorantă și a felicitat autoritățile pentru organizarea exemplară.

„Este o onoare pentru mine să particip la această manifestare deosebită, în ziua în care celebrăm și eroii neamului, în Ziua de Înălțare și în ziua în care îl celebrăm pe Vasile Tomegea”, a subliniat și inspectorul școlar general adjunct Petru Crăciun.

 

Coroane de flori, depuse la Monumentul Eroilor din Boroaia

 

Programul evenimentelor organizate de Primăria Boroaia a continuat la Monumentul Eroilor din localitate, acolo unde au fost depuse coroane de flori, în memoria eroilor neamului.

„Vă mulțumesc tuturor celor care sunteți prezenți, celor care sunteți alături de comunitatea boroiană, iar celor care nu mai sunt printre noi, le mulțumesc și lor, odihnă veșnică și, cu siguranță, va rămâne în amintirea mea atât memoria eroilor, cât și toți cei care au avut un cuvânt de spus pentru comunitatea boroiană. Dumnezeu să-i odihnească”, a transmis edilul Vasile Berariu.

Un mesaj de apreciere a avut și subprefectul județului Suceava, Florin Sinescu, subliniind că această zi este extrem de importantă.

„Astăzi, în fiecare sat, comună sau cătun, au sunat clopotele pentru comemorarea eroilor neamului românesc. Vă felicit, domnule primar pentru tot ce ați făcut și veți face în continuare”, a spus subprefectul Florin Sinescu.

De altfel, președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a spus că vine, de fiecare dată, cu drag la Boroaia. Totodată, Ioan Stan l-a felicitat pe primarul Berariu pentru buna organizare a evenimentelor, dar și pentru scorul remarcabil obținut la alegerile din 9 iunie.

„În această zi în care îi cinstim pe eroii boroieni care au luptat pentru reîntregirea neamului românesc, pentru reîntregirea pământului românesc sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră. Vă felicit, domnule primar, pentru noul mandat și dacă boroienii v-au reales cu procent așa de mare, înseamnă că ați făcut și am făcut alături de dumneavoastră, ceea ce trebuie.  Vă asigurăm că vom face ce trebuie pentru Boroaia”, a declarat senatorul PSD Ioan Stan.

Președintele ales al Consiliului Județean Suceava, tânărul deputat Gheorghe Șoldan, le-a transmis celor prezenți că este datoria fiecăruia să aducă plus valoare comunității în care trăiește. De asemenea, el a spus că este de datoria autorităților locale să lupte pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă comunitățile locale, astfel încât județul Suceava să se dezvolte, asemeni comunei Boroaia.

„Înainte de toate, ne-am adunat să-i pomenim pe cei care s-au jertfit pentru neam, credință și țară, de Ziua Eroilor. Eroii știuți și neștiuți ai neamului nostru, a căror memorie trebuie să o cinstim nu doar prin ceremonii, discursuri, coroane de flori și jerbe de Ziua Eroilor. S-au jertfit pentru o lume mai bună, iar noi le putem fi recunoscători prin ceea ce facem la rândul nostru pentru comunitățile din care facem parte. Pentru satul, comuna, orașul sau municipiul în care locuim. Pentru județul nostru, pentru România. Este de datoria noastră să lucrăm împreună pentru binele tuturor și să onorăm astfel sacrificiile celor care au luptat pentru libertatea și pacea noastră. Fiecare efort contează în construirea unui viitor în care să fim mândri de ceea ce lăsăm în urmă”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Contraamiralul de flotilă (r) doctor Ion Condur le-a spus celor prezenți că, datorită oamenilor mari din comună, despre Boroaia se vorbește la superlativ peste tot în țară. Și pentru că implicarea primarului Vasile Berariu nu poate fi trecută cu vederea, el a fost nominalizat la Omul Anului în cadrul Forțelor Navale Române.

„Vin aproape în fiecare an de Înălțare, vin în comuna în care m-am născut și pe care am părăsit-o în 1978, devenind copilul adoptiv al Dobrogei și al mării. Vin cu drag în comună și îmi place să particip la festivitățile prilejuite de Ziua Eroilor și de Ziua Comunei Boroaia. Sunt legat sufletește pentru că m-am născut aici și tot aici am făcut școala generală. Aici am părinții și frații și surorile. Sentimentul este unul aparte, pentru că locurile natale rămân sfinte pentru fiecare dintre noi. Aici sunt oameni deosebiți, Boroaia a dat țării, în afară de un număr impresionant de eroi pe care noi îi cinstim astăzi, și un număr impresionant de oameni care au ocupat funcții mari în domeniile în care și-au desfășurat activitatea. Să știți că peste tot pe unde am fost în cariera mea, despre Boroaia se vorbește la superlativ. Cel mai elocvent exemplu în acest sens, este faptul că prin proiectele pe care le-am derulat împreună cu Școala și administrația locală, anul acesta, primarul comunei noastre a fost nominalizat la Omul Anului în cadrul Forțelor Navale Române. Nu este un lucru la îndemâna oricui dar merită fiindcă este un om aplecat învățământului și a acceptat ca un anumit număr de elevi să fie, an de an, oaspeții Forțelor Navale. Cred că bilanțul în acest sens este de trei ani, pentru că au fost anii de pandemie când nu s-au organizat aceste excursii”, a declarat contraamiralul de flotilă (r) doctor Ion Condur.

 

Cinci cupluri de aur din comuna Boroaia, premiate de administrația locală

 

Pentru trăinicia în căsnicie, pentru exemplul dat comunității și pentru faptul că au contribuit la bunul mers al lucrurilor, primarul Vasile Berariu a premiat anul acesta cele cinci cupluri care împlinesc 50 de ani de căsnicie

Astfel că, festivitatea de premiere a venit ca o încununare a respectului și admirației administrației publice locale față de aceste familii.

„În calitate de primar al comune Boroaia, nu pot decât să vă mulțumesc. Mă înclin în fața dumneavoastră și vă doresc la mulți ani, bunul Dumnezeu să vă țină pe pământ și în această comunitate îndrăgită de noi toți, cât mai mult timp pentru că eu consider că mai aveți multe de spus pentru noi, pentru cei tineri și pentru generațiile viitoare”, le-a transmis primarul Vasile Berariu celor ce anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie.

Familiile premiate sunt: Ungureanu Gheorghe și Maria, Ceapă Constantin și Elena, Maftei Ion și Elena, Andioaia Costache și Elena și Gherasim Gheorghe și Aspazica.

Programul evenimentelor a continuat cu spectacole artistice susținute atât de tinere talente din comună, cât și de artiști îndrăgiți. Astfel, pe scena de la Boroaia au urcat Grupul Vocal „Flori Boroiene” al Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea”, solista Diana Ștefoi, de la Școala Gimnazială Moișa, interpretul de muzică populară Marius Dochița, dar și soliștii Florina Bîgu, Sofia Maria Ursu și Alexandra Burlacu. De asemenea, în fața publicului au evoluat și Călin Brăteanu și Grupul Folcloric „Oștenii”, dar și trupele de balet Propedeutica, Clasic și Teenagers și trupa de dans modern VAT a Școlii Gimnaziale „Vasile Tomegea”.

De la ora 16:30, boroienii s-au bucurat de un concert extraordinar susținut de Andreea Bănică, dar și de discotecă în aer liber.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.