Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat că România folosește fonduri europene pentru sprijinirea mamelor și copiilor din grupurile vulnerabile. Ea a precizat că mamele din categoriile vulnerabile vor primi sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru trusouri pentru nou-născuți cu vârsta de maximum trei luni, prin tichete sociale pe suport electronic.
„Programul urmărește reducerea riscului de abandon al nou-născuţilor proveniţi din familii vulnerabile şi creșterea calității vieții acestora.
Finanțarea este asigurată prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, negociat cu Comisia Europeană de fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș.Tichetul electronic poate fi folosit pentru achiziționarea de scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru cuplul mamă -nou-născut.
În plus, sunt prevăzute și măsuri suplimentare de sprijin: indicaţii de îngrijire a nou-născutului, educaţie sanitară, educaţie de prim ajutor pentru nou-născuţi, educaţie cu privire la asigurarea igienei corporale şi a locuinţei, facilitarea accesului la servicii medicale, orientarea către servicii sociale, recomandări nutriţionale pentru bebeluşi”, a precizat Angelica Fădor.
Lasa un raspuns