Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în ședința de astăzi a Biroului Permanent Județean a fost aprobată lista de candidați pentru alegerile parlamentare. Gheorghe Flutur a spus că aprobarea listelor pentru Senat și Camera Deputaților reprezintă startul pregătirilor pentru alegerile parlamentare și prezidențiale.
La Senat, lista de candidați a PNL Suceava este deschisă de președintele organizației județene, Gheorghe Flutur, iar pe următoarele locuri se află medicul veterinar Octavian Ilisoi, Georgiana Tabarcea, directorul Colegiului Nicu Gane Fălticeni, Codrin Bența și viceprimarul orașului Gura Humorului, Grațian Gherghel. Lista pentru Camera Deputaților este deschisă, în ordine, de actualii deputați Ioan Balan, Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu. Pe următoarele locuri se află senatorul Constantin Daniel Cadariu, avocatul Dana Mitrea, vicepreședintele CJ Suceava, Niculai barbă, Ramona Breabu, administratorul public al orașului Vicovu de Sus, Adrian Arcadie Schipor, Viorel Haiura, Alexandru Zaharescu, Mihai Moraru, Cezar Ciornei și Alexandru Salup.
„Pe data de 2 septembrie a fost convocat Colegiul Director Județean și Consiliul de Coordonare Județeană pentru validarea acestor liste și trimiterea lor la București la Biroul Permanent Național. Deci PNL a intrat în linie dreaptă pentru pregătoirea alegerilor parlamentare și prezidențiale”, a mai afirmat Flutur.
Totodată președintele PNL El a mai anunțat că au intrat în BPJ al PNL Suceava trei nume noi.
Primul este jurnalistul Alexandru Covașă care a primit și funcția de purtător de cuvânt al PNL Suceava. Din BPJ Suceava fac parte de miercuri primarul de Vicovu de Sus, Vasile Iliuț și primarul de Marginea Gheorghe Lazăr.
„Organizația PNL Suceava se întărește, se mobilizează. Zilele viitoare stabilim strategia și temele principale de campanie cu care ne vom prezența în fața electoratului. Clar este că dorim cât mai multe fonduri pentru județul Suceava, dorim stabilitate politică, dorim să prezentăm adevărul despre rezultatele administrației liberale și ca Suceava să fie o zonă de bunăstare și de dezvoltare economică”, a concluzionat Gheorghe Flutur.
Organizatia PNL, la Suceava este in declin complet ! Sucevenii s-au saturat de minciunile lui Flutur – OA -KA – KA, Adoi flutur , pleca dute NU TE MAI VREM !!
:revista floare albastra = blue: te autopui primul pe lista __ un basescian PDL __ al doilea idem __ la Senat și camera deputaților și aștepți __ după teoria probabilităților sa __ rămână PNL fara locuri in parlament___
: rezultă – o propunere serioasa _ la senat mihai grigore _ pentiuc radu __ la camera deputaților____ o basanceanca _____si __ion lungu______
: chiar sunt curios daca vrei formațiune politică îmi va face explicit aceasta oferta __ primul pe lista la senat ___ voi fi senator !*_____ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd. _____
: f de _ și ____tratativele cu ciuca presedinte___respectiva bosanceanca este și primul conductor de doctorate în științe medicale din universitatea stefan cel mare și sfant_____ :https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd. _____iar nu pozitioneaza
: 8h50’am__ 23august 2024__ numai bine !*: