Patru mașini au fost implicate duminică, 24 noiembrie, în jurul orei 20.30 într-un accident pe Calea Obcinilor.

Duminică, în jurul orei 20.30, pe strada Calea Obcinilor din municipiul Suceava, un bărbat de 39 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a acroşat lateral o maşină parcată pe prima bandă de circulaţie. După impact a pătruns pe sens opus şi a intrat în coliziune cu două autoturisme, conduse de doi tineri, de 24 ani, respectiv, de 26 ani, localnici, care circulau din sens opus.

Pasagerul tânărului de 26 de ani, a fost rănit în urma coliziunii. Şoferul care a provocat accidentul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, însă i s-au recoltat două probe biologice de sânge.

Ceilalți doi șoferi  au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi li s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal care va fi soluţionat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.