Evenimentul s-a bucurat de prezența europarlamentarului PSD, Minodora Cliveti, a Președintelui Partidului Social Democrat Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, a vicepreședinte OFSD, Doina Drețcanu, senatorul Neculai Bereanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, Șef Compartiment de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Suceava, Ileana Iacob, Directorul General al DGASPC, Ionuț Adomniței, Președintele „Salvați Copii” Suceava, Camelia Iordache, Psiholog în cadrul Liceului Militar Câmpulung Moldovenesc, Adamciuc Iulia, avocat Odocheanu Doina și un reprezentant din partea Primăriei Municipiului Suceava, Narcisa Marchitan.
Europarlamentarul Minodora Cliveti a prezentat în câteva minute măsurile întreprinse de Comisia Europeană și aspectele reale din societatea românească. Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a apreciat demersul OFSD Suceava și interesul celor care au fost prezenți duminică la Muzeul Științelor Naturii.
Prezent la dezbatere,senator Neculai Bereanu, a afirmat că „sunt un susținător al implicării femeilor în viața publică iar prin intermediul unei declarații politice, care va cuprinde concluziile dezbaterii de astăzi, voi prezenta mesajul dumneavoastră în Parlamentul României.”
Lasa un raspuns