În dimineața zilei de luni, 30 septembrie, în jurul orei 6:30, un microbuz cu 10 persoane a ieșit în afara părții carosabile, pe raza localității Drăgoiești.

Din cauza numărului ridicat de persoane implicate, pentru o gestionare optimă a misiunii, la nivelul județului Suceava, a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție.

Astfel, la fața locului au intervenit gradual o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia Intensivă Mobilă) și patru echipaje SAJ.

Din fericire, nu au fost persoane încarcerate, iar echipajele au evaluat medical pe toți cei implicați în accident.

După evaluare, doar trei persoane, conștiente și cooperante, au necesitat îngrijiri medicale.

Toate cele trei persoane, cu diferite traumatisme, dar coonștiente și cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.