Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava au desfășurat, în cursul acestei zile, o percheziție la domiciliul unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, ulterior, în baza probatoriului administrat, fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de acesta.
La data de 3 octombrie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Suceava, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Doroteia, oraşul Frasin, judeţul Suceava, emis de către judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului, la locuința unei persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Astfel, în urma percheziției, a fost descoperită și ridicată, în vederea continuării cercetărilor, o armă letală, lungă, cu ţeavă ghintuită.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu este autorizat să dețină, să poarte şi să folosească arme și muniţii pe teritoriul României.
Arma identificată urmează a fi supusă unei constatări criminalistice balistice pentru stabilirea principiului de funcționare și a caracteristicilor acesteia.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al muniţiilor, față de bărbat fiind dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava, pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
Lasa un raspuns