Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost joi, 3 octombrie, în comuna suceveană Bilca, unde, alături de primarul Zaharie Rusu, au luat parte la inaugurarea sediului Primăriei și a Căminului Cultural. De asemenea, șeful administrației județene, împreună cu edilul au fost și pe șantierele ultimelor drumuri care se asfaltează în această comună.

„Acum se asfaltează ultimele 22 de străduțe și comuna Bilca este toată modernizată. Este o investiție de peste zece milioane de lei. În această toamnă, vremea permite să se avanseze cu lucrările. Tot astăzi, la Bilca s-a inaugurat sediul Primăriei, care a fost modernizat și anvelopat termic, printr-un proiect PNRR de 250.000 de euro. Aici, mai au un proiect de piste de biciclete, în legătură cu vecinii. De Bilca mă leagă modernizarea Drumului Județean care vine de la Rădăuți și merge spre frontiera de la Vicovu de Sus. Mă leagă lucrările pe care primarul Rusu le-a făcut pe apă și canal, iar acum are ultima aprobare pentru un proiect de 2 milioane de euro, pe Fondul de Mediu. Cu gazul metan au intrat în linie dreaptă și au deja și operator, iar asta înseamnă un alt pas spre civilizație. Sunt toate școlile modernizate în Bilca, un cămin cultural de top cu bibliotecă și, dacă vreți, este una din comunele de frunte cu care mă mândresc, cu o carte de vizită extraordinară, cu un primar foarte vrednic. Mi-e drag că am avut un astfel de partener și îmi doresc în continuare pentru modernizarea satului românesc tradițional, care este Bilca”, a spus președintele Flutur.

La rândul său, primarul Zaharie Rusu a precizat: „Mulțumesc, domnule președinte pentru că tot timpul ați fost alături. Ați fost, sunteți și veți fi lângă noi, pentru că nu vă lasă sufletul să lăsați Bucovina. Știu că toate localitățile vă sunt dragi”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.