Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal, Gheorghe Flutur, salută aprobarea, astăzi, la prima oră, a indicatorilor tehnico-economici pentru construcția Autostrăzii Unirii (A8), pe tronsonul Târgu Neamț-Iași-Ungheni, în lungime de 88,7 km. Această aprobare a fost acordată de către Ministerul de Finanțe, condus de liberalul Marcel Boloș. Proiectul va fi finanțat din fonduri europene prin Programul de Transport 2021-2027, alături de fonduri din bugetul național, iar durata de execuție a lucrărilor este de 36 de luni.
„Mulțumirea mea vine și în contextul în care eu am fost liderul politic care a inclus în programul de guvernare comun PNL-PSD a proiectului Autostrăzii Unirii, alături de Autostrada A7 și de Autostrada Nordului. Zona de nord-est a României a fost și rămâne o „pată neagră” pe harta țării din cauza lipsei infrastructurii de autostradă.
Îmi exprim speranța ca lucrările la A8 să fie demarate și pe tronsonul de la Târgu Neamț spre Târgu Mureș, prin trecerea Carpaților Orientali. Aceasta este legătura cea mai așteptată de românii din această parte de țară cu Occidentul și cu Ardealul.
Cât timp am deținut funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava am avut o strategie de interconectare a drumurilor județene și naționale cu Autostrada A8, strategie care sper să fie continuată. Trei drumuri județene au fost modernizate, dintre care două sunt finalizate, iar unul este aproape de finalizare. Este vorba despre drumul de la Boroaia-Giulești-Timișești, care face legătura cu A8, despre DJ Mălini-Borca, care va lega județul de A8 la Poiana Largului, și despre DJ Panaci-Bilbor, care va duce la Toplița și A8, în județul Mureș.
În ultimele zile ale acestui mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava, am trimis o adresă prin care am cerut scoaterea la licitație a unui tronson din Autostrada Nordului, varianta ocolitoare Gura Humorului, unde indicatorii tehnico-economici au fost deja aprobați de Guvern”, a transmis Gheorghe Flutur.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.