În zilele de 6 şi 7 noiembrie 2024, la Muzeul de  Istorie din Suceava se desfăşoară Simpozionul Naţional Artă şi civilizaţie medievală, aflat la ediţia XXIX. 

Suceava, în calitatea sa de fostă reşedinţă domnească, unde încă se mai păstrează urme ale istoriei de acum jumătate de mileniu, este locul potrivit pentru această manifestare, devenită tradiţională. 

Cercetători, istorici, arheologi, numismaţi şi muzeografi din întreaga ţară participă prin contribuţiile lor la desluşirea istoriei, fiecare cercetare în parte contribuind la cunoaşterea Evului Mediu şi a epocii premoderne, însemnând un progres pentru înţelegerea vieţii oamenilor din trecut.  

Comunicările vor fi publicate în volumele conferinţei.

Organizatori sunt Muzeul Naţional al Bucovinei şi Facultatea de Istorie, Geografie şi Ştiinţe Sociale de la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.