Consiliul Județean Suceava a aprobat în ședința din 26 februarie 2025 trei proiecte importante pentru dezvoltarea și conservarea patrimoniului istoric și cultural al județului.
Acestea vizează amenajarea unui Muzeu de Artă în Suceava, înființarea unui Muzeu de Artă Sacră în Fălticeni și punerea bazelor Muzeului Represiunii Comuniste din Bucovina, care ar urma să funcționeze în fostul sediu al Securității din municipiul reședință de județ.
Muzeul de Artă al Sucevei va fi amenajat în clădirea fostei Prefecturi, parte a Complexului Muzeal Bucovina.
Imobilul, fost spațiu al Arhivelor Naționale, cu o suprafață utilă de 501,17 mp, aparține domeniului public al județului și este dat în administrarea Muzeului Național al Bucovinei.
Proiectul presupune lucrări de consolidare a elementelor structurale, înlocuire tâmplărie și refacere fațadă, instalații interioare (electrice, termice, sanitare și de ventilație), recompartimentări și amenajări interioare, precum și finisaje interioare.
Valoarea totală a investiției este de 7,1 milioane lei, iar finanțarea este asigurată prin Institutul Național al Patrimoniului, cu o contribuție proprie a Muzeului Național al Bucovinei prin sprijinul Consiliului Județean Suceava.
Un alt proiect major vizează înființarea Muzeului de Artă Sacră în Fălticeni, prin reabilitarea ansamblului de clădiri de pe strada Sucevei, nr. 47, unde a funcționat Consulatul Austriac între 1860 și 1918.
Aceste clădiri se află într-o stare avansată de degradare, necesitând măsuri urgente de consolidare și reabilitare.
Prin acest proiect, Muzeul Național al Bucovinei intenționează să organizeze un spațiu expozițional permanent, care să pună în valoare atât arhitectura istorică a clădirilor, cât și patrimoniul existent al muzeului.
De asemenea, vor fi amenajate spații pentru birouri, grupuri sanitare și depozite, iar clădirea va fi adusă la standardele actuale de eficiență energetică și siguranță.
Investiția necesară este estimată la 13,8 milioane lei, iar proiectul a fost înaintat Companiei Naționale de Investiții în vederea finanțării.
Tot în cadrul ședinței de miercuri, Consiliul Județean Suceava a aprobat darea în administrare către Muzeul Național al Bucovinei a imobilului din strada Petru Rareș nr. 54, în vederea înființării Muzeului Represiunii Comuniste din Bucovina.
Acest proiect își propune să documenteze și să prezinte publicului istoria represiunii comuniste din Bucovina, având în vedere că primele formațiuni de rezistență anticomunistă din România au apărut în această regiune în primăvara anului 1944, în contextul avansului trupelor sovietice pe teritoriul românesc.
Clădirea în care urmează să fie amenajat muzeul a funcționat o perioadă ca sediu al Securității, păstrând la subsol anticamera și cele două celule pe care le avea, una dintre ele, lucru rar, având încă ușa originală.
„Cultura nu trebuie să fie o cenușăreasă a investițiilor, ci un domeniu prioritar, la fel ca infrastructura sau sănătatea. Avem datoria de a pune în valoare patrimoniul nostru și de a crea spații culturale care să inspire și să educe generațiile viitoare. Muzeul de Artă al Sucevei este deja în implementare, iar pentru Muzeul de Artă Sacră din Fălticeni am depus documentația pentru finanțare la CNI. În privința Muzeului Represiunii Comuniste din Bucovina, am făcut un prim pas esențial, asigurând spațiul necesar”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava.
Lasa un raspuns