Un tânăr din Suceava i-a furat unei persoane cu handicap căruciorul cu rotile, în timp ce acesta dormea în sala de așteptare a Stației CFR Suceava Nord.

Joi noapte, la ora 00.30, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce efectua serviciul de patrulare, s-a sesizat despre faptul că pe str. Gării din municipiul Suceava, un tânăr care avea asupra lui un cărucior cu rotile destinat persoanelor cu handicap a încercat să evite echipajul de polițiști.

Tânărul a fost identificat în persoana unui bărbat de 35 ani, din localitate. Acesta a declarat că a sustras căruciorul cu rotile destinat persoanelor cu handicap de la o persoană care dormea în sala de așteptare a Stației CFR Suceava Nord. În urma verificărilor efectuate a fost identificat proprietarul căruciorului ca fiind un bărbat de 53 de ani, din județul Iași.

Prejudiciul recuperat se ridică la suma de 1.400 lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.