Shopping City Suceava, Alexandria Librării şi Asociaţia Money for Help organizează joi, 15 mai 2014, evenimentul de lansare a celei mai noi apariţii editoriale, semnate de doamna psiholog Gigi Ghinea: Respiră, iubeşte şi taci!

Manifestarea va avea loc în City Gallery din Shopping City Suceava, începând cu ora 17.00. Cartea va fi prezentată de doamna psiholog Gabriela Clement şi de jurnalistul Liviu Clement.

Continuând procesul de vindecare spirituală, autoarea oferă cititorilor săi, şi în această a treia carte (Respiră, iubeşte şi taci ), aşa cum s-a întâmplat cu celelalte (Cum m-am vindecat de nefericire şi Iubirea care vindecă), printr-un exerciţiu de onestitate, simplitate şi iubire de semeni, o nouă metodă de lucru: tăcerea. Doar tăcând omul se poate asculta pe sine, pentru a se cunoaşte ca esenţă pură, divină.

Contemplarea tăcută a existenţei noastre vremelnice presupune, de această dată, o călătorie spre centrul fiinţei, în punctul în care doar omul poate fi în contact direct cu divinitatea, cu eternitatea, cu cosmosul.

Practicând tăcerea câteva ore zilnic, autoarea oferă cititorilor săi câteva note din jurnalul personal, din care aceştia pot desprinde adevărate tehnici de purificare a minţii. Are loc astfel eliberarea minţii de fricile ei imaginare, pe care aceasta le-a preluat prin imitaţie. Toate aceste frici imaginare au la bază credinţe false, convingeri rigide, tipare mentale automate. Vă aşteptăm să respirăm iubirea împreună!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.