Constantin Galan, deputat PNL de Suceava, a afirmat că s-a retras din toate funcţiile din partid. Prin acest demers, el se solidarizează cu ceilalţi doi deputaţi liberali suceveni, Dumitru Pardău şi Radu Surugiu, care au anunţat în urmă cu o lună retragerea din Biroul Politic Judeţean al PNL Suceava.

Această decizie este motivată de faptul că actualul președinte, Ștefan Alexandru Băișanu, nu și-a asumat eșecul de la europarlamentare, dar a ținut să menționeze că nu părăsește PNL, ci așteaptă ca noua conducere să-l înlocuiască de actualul lider al partidului. Galan a mai precizat că în acest moment este nevoie de o selectare a valorilor în organizaţia PNL Suceava şi de o schimbare.

Speranța acestuia se leagă de congresul PNL, de unde așteaptă schimbări majore în actuala formulă a PNL Suceava. Galan a declarat că în acest moment, din cei patru deputaţi PNL de Suceava, trei sunt pentru înlocuirea liderului organizaţiei sucevene.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.