În perioada 22-27 iulie anul curent, în sat Coşniţa, raionul Dubăsari, la Centrul de Odihnă pentru Copii și Tineret „Prietenia” sa desfășurat Școală de vară „Tinerii creativi schimbă lumea”.

Evenimentul este o acțiune a proiectului Educația artistică și culturală în contextul cooperării transfrontaliere durabile, implementat de Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” în parteneriat cu Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Cernăuți şi Asociația KULT-ART, Suceava.
Proiectul are o durată de 18 luni și este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România-Ucraina Republica Moldova 2007-2013. Valoarea totală a proiectului este de 163.383.65 Euro din care 146.898.24 Euro (90%) reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
S-au înscris în jur de 200 de tineri din Republica Moldova, Ucraina și Județul Suceava,care pe toată durata școlii au participat la ateliere creative meșteșugărești, workshopuri tematice, activități de voluntariat, cât și seminare motivaționale pentru o mai buna înțelegere reciprocă, prietenie și colaborare transfrontalieră.
Programul școlii mai cuprinde și un Training de manager de proiect cu aplicație în activități artistice publice pentru 21 de participanți, din cele 3 tari participante la program.
Cuvântul de deschidere l-a avut directorul adjunct al Colegiului de Muzică „Ştefan Neaga”, Vitalie Belii, care după salutul oficial și prezentarea celor invitați la eveniment, a menționat importanța contribuției proiectului la intensificarea cooperării transfrontaliere şi apropierea oamenilor prin activități culturale.
Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Cernăuți, în persoana președinte, Iurie Levcic, a subliniat că arta şi cultura nu ar trebui să lipsească din viețile noastre de zi cu zi, cu atât mai mult pentru de dezvoltarea unei societăți sănătoase.
Asociația KULT-ART reprezentată de vicepreşedintele Anisia Simionov, a invitat asistenta să fie deschisă şi tolerantă cu tot ce e nou și divers, cât şi să înţeleagă importanta unei bune cooperări transfrontaliere durabile.
În discursul său președintele raionului Dubăsari, Polcinschi Grigore, a subliniat cât e de importantă desfășurarea acţiunii într-un context multicultural,pentru a fi mai bine înțeleasă indentitatea culturală, care este elementul definitoriu al omului în viaţă. De asemenea, a ţinut să precizeze că prezenţa sa la eveniment e motivată de dorinţa de a susţine astfel de activităţi culturale pentru a-i ajuta pe tinerii creativi să-şi atingă aspiraţiile, fiind convins că datorită elanului, ambiţiei şi dorinţei tinerilor schimbarea lumii spre frumos va fi un succes.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.