Mai multe grupări care utilizau fraudulos datele unor carduri bancare pentru a face plăți către diverși comercianți, cu ajutorul internetului, au fost depistate de către polițiștii brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Suceava, Mureș și Bacău.

Aceștia au început perchezițiile imediat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș. Perchezițiile domiciliare, în număr de 8, au avut loc pe raza județelor Suceava și Bacău, în urma acestei proceduri fiind ridicate mai multe laptopuri, unități centrale și medii de stocare a datelor.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.