Odată cu înființarea alianței dintre istoricul Partid Național Liberal și oportunistul Partid Democrat Liberal, tot mai mulți membri de vază ai PNL-ului au decis să se retragă din ceea ce, conform lor, urmeaza a urma o pantă descendentă pe eșicherul politic. Nume sonore de pe scena de dreapta din județul Suceava au decis să părăsească PNL, motivând că nu pot sta alături de cei cu care s-au „bălăcărit” până mai ieri, pentru ca acum să lovească în măsurile luate alături de Partidul Social Democrat. Putem aminti aici de Cristina Teodorovici, Brândușel Nichitean, Constantin Galan, Constantin Harasim, Vasile Mocanu și mulți alții. În egală măsură, privind fotografia de mai sus, observăm oameni care s-au „mușcat”, nu o dată Băișanu declarând că va pleca din partid dacă se întoarce Flutur, sau că nu va lucra niciodată cu Bălan.
O parte din foștii membri ai PNL au afirmat, în discursuri publice, faptul că Alianța Creștin Liberală nu poate aduce nimic bun României, în condițiile în care Guvernarea PD-L a dus România într-un punct critic, iar majoritatea membrilor PNL la nivel național au părăsit partidul odată cu „marea unire a dreptei politice”.
„Vin din interiorul Partidului Național Liberal. Știu doctrina acestuia, însă în niciun caz nu pot accepta să merg la braț cu cei care au distrus România. Și aici mă refer și la Gheorghe Flutur, care are o funcție importantă în partid la nivel național, și la Ioan Bălan, și la Alexandru Băișanu, care nu a avut caracter să se retragă. Consider că adevăratul liberalism se regăsește în partidul înființat de Călin Popescu Tăriceanu, iar ce a mai rămas din acest „Turn Babel”, numit PNL, poate face doar mult rău statului român”, a declarat un fost membru al Partidului Național Liberal Suceava.
Lasa un raspuns