Senatoare Steliana Miron „lovește” din nou, expunând un punct de vedere tranșant despre direcția în care se îndreaptă România.

steliana miron

Senatoarea liberală Steliana Miron acuză politicienii care se află astăzi la conducerea României de faptul că sunt departe de problemele cu care se confruntă populația țării.Tot ea, conectată la nevoile cetățenilor, trage un semnal de alarmă referitor la riscul că mulți români vor ajunge sclavii sistemului bancar din România.

„România astăzi este în avarie. În timp ce clasa politică este zguduită din temelii de breaking news-uri, de scandaluri de corupţie, de spioni acoperiţi sau descoperiţi, de interceptări legale sau ilegale, românii trăiesc zi de zi propria lor dramă şi asta pentru că au avut încredere în cei ce le promiteau credite avantajoase, dar şi uşor suportabile. În realitate s-a dovedit a fi doar o înşelăciune în masă, în urma căreia  sub aparenţa unei iluzorii bunăstări, românii nu numai că au devenit mai săraci, dar au devenit şi datornici pe viaţă”, a  afirmat Steliana Vasilica Miron.

Conform senatoarei, Banca Națională a României este principala entitate care a propulsat această escrocherie, iar prin faptul că îi îndeamnă pe românii datornici să negocieze cu „binevoitorii” lor, reprezentanții BNR nu fac decât să confirme faptul că luptă împotriva românilor.

„Negocierile înseamnă că în urma analizării veniturilor datornicilor se va stabili cât li se lasă să supravieţuiască. Asta da posibilitate de negociere, halal capitalism. S-ar părea că o mare parte din români se vor întoarce la sclavagism”, a spus Steliana Miron.

Fiind una dintre cele mai active personaje politice din județul Suceava, senatoarea Steliana Miron s-a adresat din nou premierului Victor Ponta, cerându-i să se implince în sprijinirea oamenilor simpli, pentru a stopa umilirea românilor.

„Domnule prim-ministru, dacă BNR-ul nu vrea să verifice condiţiile şi contextul de creditare în franci elveţieni, pentru a nu deranja sistemul bancar, consideraţi că o soluţie viabilă şi eliberatorie pentru românii datornici  ar fi ca aceştia să predea băncilor toate bunurile lor şi să devină  astfel <liberi>, sau veţi solicita organelor de cercetare penală să verifice dacă îngroparea în datorii a românilor nu s-a făcut cu bună ştiinţă în laboratoare şi poate cointeresat?”, este întrebarea lansată premierului României de către senatoarea Miron.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.