După ce europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, a răspuns în termeni duri la acuzațiile lansate de colegii săi social- democrați de la Bruxelles, deputatul Dan Tudorache, lider al PSD- sector 1, filiala din care face parte și Ivan, promite că îl va sancționa pe acesta.

„Liviu Dragnea loveste din nou, tot prin intermediul unei doamne. Daca la inceput au fost doamnele Firea, Dancila si Plumb, apoi doamna Andronescu, acum doamna Dancila recidiveaza cu acelasi apetit pentru minciuna si acelasi zel in a-si multumi seful. (…) Mentiunea mea este doar ca nu sunt membru in comisia la care face referire, sunt doar supleant, adica inlocuiesc un membru plin atunci cand acesta lipseste. Membru plin este Dan Nica, cel care ocupa si functia de vicepresedinte al comisiei. Cum nu a lipsit, nu mi s-a solicitat niciodata sa-l inlocuiesc.
Minciuna este asa de usor de demonstrat incat nu inteleg cum de nu s-au temut de penibilul de care se vor acoperi aruncand-o in spatiul public”, a transmis Ivan pe pagina sa de Facebook.

Deputatul PSD, Dan Tudorache, transmite pe pagina sa de Facebook că organizația pe care o conduce se delimitează de acuzațiile lansate de Ivan la adresa lui Liviu Dragnea și, indirect, la Victor Ponta.

Organizatia Partidului Social Democrat sector 1 se delimiteaza ferm de afirmatiile europarlamentarului Catalin, subliniază liderul acestei organizații social- democrate, Dan Tudorache.

”Voi propune colegilor din organizatie sa-l sanctionam, conform statutului, cu un avertisment pe domnul Ivan.
Domnul Ivan este, prin declaratiile sale, in totala opozitie cu organizatia noastra. Mai nou este in conflict si cu ceilalti europarlamentari, deci nu putem decat sa ne intrebam in numele cui vorbeste domnul Ivan?!

Domnul Ivan trebuie sa inteleaga ca partidul care l-a trimis de doua ori la Bruxelles, pe salariu foarte mare si in functie importanta, merita mai mult respect. El nu a fost ales uninominal, nu se reprezinta acolo pe sine si cativa votanti, deci declaratiile sale trebuie sa fie mai echilibrate si mai putin agresive.

Organizatia Partidului Social Democrat sector 1 respecta dreptul la libera exprimare si diversitatea de opinii, dar acestea trebuie sa pastreze o nota de decenta si sa nu dauneze colegilor, mai ales cand le datorezi acestora absolut tot ce ai din punct de vedere politic.
Catalin Ivan este o a doua Elena Udrea – vorbeste despre toate, acuza pe toti, uitand sa-si evalueze propria conduita si propriul discurs”, a transmis Dan Tudorache pe Facebook.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.