Deşi poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia cu privire la reguli preventive minime ce trebuie respectate, pentru a nu cădea victime ale furturilor din locuinţă, în continuare sucevenii cad victime ale hoţilor datorită superficialităţii şi neglijenţei în asigurarea uşilor.

Numai în ultimele 24 de ore au fost săvârşite furturi datorită neînchiderii uşilor sau plasării cheilor în locuri improprii cu un prejudiciu de peste 2.000 lei.
La data de 22 februarie, ora 13.30, Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de o femeie de 34 ani, din comuna Satu Mare, despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa şi i-au sustras mai multe bunuri.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, profitând de lipsa femei și a familiei ei de la domiciliu și folosind cheia de la ușa principală, găsită pe un pervaz al casei, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras bijuterii, aparatura electronică și două telefoane mobile.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Tot duminică, 22 februarie, ora 13.30, poliţiştii Postului de poliție Pârteștii de Jos au fost sesizați de o femeie de 65 ani, din localitate, despre faptul că o persoană de sex feminin, a sustras mai multe bunuri din casa părintească nelocuită ce aparține soțului său.
În urma măsurilor întreprinse de polițiști, a fost depistată persoana bănuită de comiterea furtului, ca fiind o femeie de 43 ani, din comuna Şcheia, care, în cursul zilei, a cerșit la biserica din localitate, iar după terminarea slujbei a continuat să cerșească la mai multe locuințe.
Astfel, când a ajuns la locuința victimei, profitând de faptul că uşa imobilului era neasigurată, a intrat în interior și a sustras covoare și pături, în valoare de aproximativ 300 lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, ce va fi soluționat procedural.
Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.
”Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de inchidere. Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii. În cazul în care este vorba despre case în construcţie care se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.)”, a precizat purtătorul de cuvânt IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.