Un bătrân în vârstă de 70 de ani, din oraşul Milişăuţi, a făcut o alegere proastă când a plecat de acasă. Hoţii au profitat de lipsa acestuia, şi au intrat în locuinţa sa.

Luni, 9 martie, poliţiştii din cadrul Ispectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, au fost sesizaţi prin „S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuinţa unui bărbat de 70 ani, din oraşul Milişăuţi și au sustras o sumă de bani.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în data de 09.03.2015, între orele 09.00 – 10.30, profitând de lipsa proprietarilor de la domicliu, hoţii au forţat sistemul de închidere al uşii de acces, reuşind astfel să intre în locuinţă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.