La data de 26.03.2015, poliţiştii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, au fost sesizați despre faptul că în noaptea de 25/26.03.2015, în jurul orelor 02.30, lucrători din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți au surprins mai multe persoane care au tăiat și sustras arbori dintr-o pădure.

 Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 25/26.03.2015, în jurul orelor 02.30, în timp ce efectua serviciul de  pază în fondul forestier  ce aparține de Canton Silvic Lipoveni, un pădurar a surprins mai multe persoane din localitatea Pătrăuți, care tăiau ilegal arbori și cu ajutorul unui coleg a reușit identificarea a trei dintre aceștia, cu vârste între 27  și 34 de ani, toți din comuna Pătrăuți.

 Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că au fost tăiaţi ilegal 36 de arbori, cu un volum la de 5,797 m.c., prejudiciul fiind evaluat la suma de 1.915 lei.

 În urma investigațiilor efectuate pe raza comunei Pătrăuți, polițiștii au stabilit faptul că, la comiterea faptei au mai participat alţi doi bărbaţi de 25 ani și 41 ani, ambii din aceeaşi localitate, care sunt dispăruți de la domiciliu.

 În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.