Cătălin Nechifor a precizat că la fel ca și Transfăgărășanul, sau alte trasee montane, Transrarăul a fost închis pe perioada iernii, deoarece este destul de greu de ținut în regim deschis pe timp de iarnă.
”În data de 1 mai va fi deschis cu siguranță, pentru că vrem să profităm și de această perioadă de zile libere, care înseamnă și vineri, 1 mai, și weekend-ul prelungit, și să putem da drumul și la turismul montan, pe care sunt sigur, că mulți îl așteaptă”, a declarat președintele CJ Suceava.
Consiliul Judeţean Suceava a inaugurat, la jumătatea lunii septembrie, drumul Transrarău, care face legătura între drumul naţional DN 17 B şi Masivul Rarău şi de aici spre DN 17 în localitatea Pojorâta. Acest drum turistic are restricţie de tonaj pe porţiunea DN 17B-Masivul Rarău, fiind folosit doar de autoturisme şi de autovehicule cu masa sub 3,5 tone, iar autocarele pot urca pe munte pe ruta dinspre DN 17.
Cătălin Nechifor:”Transrarăul va fi deschis pe 1 mai”
Drumul Transrarău, care face legătura între DN 17 şi DN 17 B peste Masivul Rarău, a fost închis circulaţiei în perioada iernii. Potrivit președintelui Consiliului Județean Suceava, Cătalin-Ioan Nechifor, drumul Transrarău va fi redeschis începând cu data de 1 mai 2015.
Lasa un raspuns