Guvernul urmeaza sa ia in dezbatere, miercuri, 14 mai, in sedinta de Guvern, un proiect de lege prin care vor fi anulate anumite obligatii de plata pentru drepturi de autor, PFA, CASS, diurne, in cazul carora sunt deschise procese intre ANAF si diversi contribuabili, deoarece costul proceselor depaseste cuantumul banilor obtinuti, a anuntat premierul Victor Ponta.

Ar putea beneficia de amnistie persoanele fizice autorizate si cele care au fost platite pe baza contractelor de drepturi de autor, care apar cu datorii la 1 iunie. Premierul a explicat ca statul pierde mai multi bani decat incaseaza in urma proceselor pe care le are cu cei care contesta somatiile. Proiectul trebuie votat insa in Parlament.
„Miercuri trebuie sa fie in sedinţa de guvern proiectul de lege care sa prevada foarte clar ca tot ceea ce este in trecut pana la 1 iunie, sume pe care exista procese intre ANAF si diversi contribuabili referitoare la PFA, la drepturi de autor, CASS-ul pentru cei care nu au venituri, la acele diurne pentru soferi, deci toate cele in care noi ne aflam intr-o multime de procese, avem miercuri proiectul de lege, sigur Parlamentul urmeaza sa-l dezbata, Camera Deputatilor este decizionala, dar vrem sa facem un moment T0, domnule pana aici stergem. Ca a fost legislatia buna sau rea, oamenii au cunoscut-o, n-au cunoscut-o, avem procese care ne costa mai mult decat banii pe care ii recuperam. Dupa care de la 1 iunie, oricine greseste, plateste”, a declarat premierul Victor Ponta.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.