În anumite cazuri, suntem atât de împotmoliţi în probleme, pe care nu reuşim să le desluşim, încât nu vedem lucrurile în mod clar şi căutăm mereu pe cineva să ne ajute să ne simplifice viaţă, precum un antrenor de viaţă, care ne poade ghida pe plan personal şi profesional.
De cele mai multe ori, un astfel de ghid de viaţă este confundat cu un terapeut sau cu un psihiatru, fiind o informaṭie departe de adevăr, pentru că profesia în sine reprezintă o mare responsabilitate, încât o instruire adecvată a pacientului este necesară pentru a face faţă responsabilităţilor, grijilor şi necazurilor.
Optăm pentru life coach
Pentru a deveni un life coach este important să urmăm mai mulţi paşi, printre care şi obţinerea unei diplome în domeniu sau a unui certificat profesional, lucru care se poate obţine şi prin frecventarea unui curs formator Bucureşti menit să dea rezultate în domeniul carierei, al relaţiilor, al afacerilor sau al familiei. Dacă este să ne referim doar la partea de formare personală, atunci este bine să ştim că un antrenor de viaţă este, de obicei abordat de oameni în cele mai inedite situaţii, mai ales atunci când aceştia se întâlnesc cu schimbări majore din viaţă lor.
Cele mai multe schimbări în viaţă unui om pot fi de diverse tipuri, de la schimbări de carieră, schimbări emoţionale, precum şi începerea unei noi afaceri, renunţarea la o afacere, modalitatea de gândire a activităţilor legate de viaţă în general, astfel încât cel calificat în acest domeniu de formare şi perfecţionare să dea clienţilor săi răspunsuri concrete şi sincere. Din acest punct de vedere, un antrenor de viaţă trebuie să fie un terapeut, un prieten, un psiholog, încât trebuie să îndeplinească simultan o serie de calităţi pentru a lucra în acest domeniu.
Calităţile unui bun antrenor de viaţă
Atunci când cineva învaţă să îşi valorifice calităţile de antrenor de viaţă, atunci un client poate fi sigur că se află pe cele mai bune mâini, încât ghidarea de către o persoană certificată se poate face în termeni şi condiţii de siguranţă, astfel încât un antrenor bun de viaţă trebuie să posede calităţi de baza, ce le vor permite clienţilor să înveţe de la acesta. Pe lângă calităţi bune se adaugă şi experienţa, încât nimeni nu va dori să înveţe de la un antrenor care nu are nimic de oferit.
Printre cele mai fructificate calităţi ale unui formator de viaţă se numără şi: respectul faţă de clienţi, îmbunătăţirea performanţelor şi aspectelor vieţii acestora, mobilizarea clienţilor spre reuşită, reorganizarea capacităţilor emoţionale şi cognitive ale clienţilor, precum şi intraajutorarea sau cunoştinţe despre diverse domenii de activitate.
Lasa un raspuns