La data de 15.06.2015, ora 18.05, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un bărbat de 58 ani, localnic, însă bărbatul a refuzat să prezinte documentele personale și ale autoturismului, devenind recalcitrant.

Pe timpul cercetărilor, la fața locului și-au făcut apariția soția și fiul conducătorului auto, care au intervenit și împiedicat agenţii de poliție să-l imobilizeze pe cel în cauză.

Întrucât aceștia se manifestau agresiv, inclusiv prin amenințarea cu un obiect metalic, unul dintre agenții de poliție, a efectuat somația verbală regulamentară, după care a folosit armamentul din dotare executând foc de avertisment în plan vertical.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autorizația de circulație provizorie pentru numărul de înmatriculare al autoturismului este expirată din data de 10.09.2014.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor, să se dispună procedural.

 

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.