Miercuri, 22 iulie, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a fost redirecţionat un apel telefonic efectuat prin 112 de către un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Focşani, prin care acesta semnala faptul că trei membri ai familiei sale s-au rătăcit într-o zonă împădurită şi greu accesibilă din apropierea oraşului Broşteni.

Tânărul a relatat faptul că în cursul dimineţii a plecat în pădure să culeagă ciuperci, fiind însoţit de tatăl său, sora sa şi un verişor, toţi domiciliaţi în judeţul Vrancea şi având vârsta de 40, 15 şi respectiv 14 ani. În jurul orei 12, a constatat că rudele sale nu s-au întors la un punct de întâlnire convenit anterior şi le-a căutat în zadar timp de 2 ore. Fiind îngrijorat de faptul că acestea nu cunoşteau zona, a decis să solicite sprijinul autorităţilor.
În cauză au acţionat trei jandarmi montani, un poliţist, un lucrător al Ocolului Silvic Broşteni şi trei localnici. Două dintre persoane au fost găsite la ora 14.50 în zona „Neagra”, iar a treia la ora 15.05 în zona „Căboaia”, la distanţe de aproximativ 3 kilometri de Broşteni.
Acestea nu prezentau probleme de sănătate şi au fost conduse în oraşul Broşteni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.