Semnată de România la 9 decembrie 2003, la Merida, în Mexic, convenţia O.N.U. împotriva corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei și reprezintă un prilej pentru a aminti tuturor cât de importantă este prevenirea și combaterea corupției la nivel individual.
Susţinută în perioada 22-26 octombrie 2006, la Beijing, declarația primei conferințe anuale și a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie.
Una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, este corupția. Aceasta subminează instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Corupția slăbește autoritatea și respectul pentru lege și de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.
Pe data de 9 decembrie, Direcţia Generală Anticorupţie, prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, urmărește atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel. În acest sens, se organizează și se desfășoară activități de informare anticorupție la care vor participa lucrători din structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne de pe raza județului Suceava.
De asemenea, vor fi distribuite flyere și pliante cu conținut preventiv, care au drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun în cazul săvârșirii unor fapte de corupţie.
Aceste acțiuni au ca scop responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, îndemnându-i pe aceștia să ia atitudine şi să sesizeze Direcţia Generală Anticorupţie, atunci când constată implicarea unor lucrători M.A.I. în fapte de corupţie.
Cetăţenii care au de sesizat aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, pot folosi Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806. Această linie poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
Faptele de corupţie mai pot fi sesizate şi la numărul de telefon 0230/203340, aparținând Serviciului Județean Anticorupție Suceava, precum și la adresa de e-mail : suceava.dga@mai.gov.ro .
Lasa un raspuns