O asemenea revelație mi-a fost oferită de concertul din 22 ianuarie care a avut loc pe scena Centrului Cultural Gura Humorului, primul din acest an, contând pentru Festivalul ”20 de ani lumină”. Festivalul este, în concepția organizatorilor, o pledoarie pentru normalitatea actului cultural, pentru readucerea acestuia în actualitatea ”cetățenilor cetății”. Este rodul colaborării dintre un poet, Sorin Poclitaru și un primar, Marius Ursaciuc, fiecare dintre ei ”un împătimit” al frumosului adus de arte în viața noastră. Prin intermediul acestui festival, pe scena din Gura Humorului au poposit, și sper din tot sufletul să mai poposească și în viitor, nume mari și, mai important, nume promițătoare ale folkului românesc.
Revenind la seara de vineri, 22 ianuarie, spectacolul oferit curajoșilor care au înfruntat gerul pentru a putea participa la el, unii veniți chiar de la Iași sau Piatra Neamț, alții din Suceava, Dorohoi și Botoșani, s-a constituit într-un șir de confluențe fericite. Prima a fost cea dintre generații, Sebastian Ionel reprezentând cu onoare categoria ”cadeți” adică noul val al folkului românesc, Adrian Bezna fiind reprezentantul categoriei certitudini iar profesorul Cristi Corcioveanu, reinventat după o pauză de aproape un an, o demonstrație a zicalei ”cine n-are un bătrân, să-și cumpere”. A doua confluență, cea principală, a fost aceea, normală pentru folkul de calitate, dintre muzică și poezie, fiecare dintre interpreți reușind să pună în valoare textele alese pentru compozițiile lor. Însă din punctul meu de vedere, de spectator al evenimentelor folk, cea mai frumoasă parte a spectacolului a constituit-o împletirea fericită a stilurilor celor trei protagoniști.
Sebastian Ionel, deși nu se poate spune că are deja un stil personal, pentru că ar fi irațional să-i cerem asta la 14 ani de viață nu de carieră muzicală, este, mai ales după ce trece de tracul normal la vârta lui, un vulcan menținut cu greu sub control. Compozitor talentat și bun instrumentist, este de multe ori tentat să avantajeze această parte a interpretării sale în dauna vocii, deși are o voce foarte bună, pentru că nu este la fel de sigur pe ea. Sebastian are și un ochi foarte bun pentru texte care se pretează pentru a fi cântate drept pentru care îmi permit să sper că promisiunea care este el în acest moment va deveni foarte curând certitudine. Dacă munca și seriozitatea lui l-au propulsat în atenția FAIR-play, contactele cu Sorin Poclitaru, Marius Matache sau Ștefania Iacob au șlefuit, prin exemplu direct, diamantul descoperit de Liviu Ciulei la Dorohoi, numai experiența urmând să-i confere ”montura” necesară pentru a putea deveni una dintre bijuteriile folkului românesc.
Adrian Bezna este unul dintre puținii cantautori folk, dacă nu singurul, ”acasă” oriunde se găsesc iubitori de muzică și poezie. Recitalurile lui au personalitate pentru că, indiferent ce face pe scenă sau în afara ei, are darul de a mobiliza sufletul spectatorilor, de a îi aduce în stări diverse, de la bucurie la tristețe, atât prin repertoriu cât, mai ales, prin timbrul vocii sale. De la imitarea vocii lui Adrian Păunescu, în rememorări vii sau povești hazlii și până la talentul deosebit cu care recită poeziile sale sau ale altora, ”noptaticul” cantautor aduce teatrul de atitudine pe scena de folk reușind astfel să dea ”o rotunjire” actului său artistic. Vineri seară, aflat evident într-o zi fastă, a reușit, motivat de participarea unui public entuziast și de prezența în sală a multor adevărați prieteni ai săi, cel mai bun recital al său într-un spectacol neorganizat de el, cel puțin din punctul meu de vedere.
Cristi Corcioveanu este un nume care figurează pe afișele evenimentelor folk de ceva mai mulți ani decât îi place să recunoască. Profesorul din Tecuci a preferat să rămână ”amator” foarte multă vreme, favorizând cariera pedagogică și viața de familie în dauna concertelor și turneelor unei activități artistice, dar cum prima dragoste nu se uită niciodată, revine acum în actualitatea muzicală. Adept al unui folk elaborat, cantautorul se folosește meritoriu de instrumente (chitară și muzicuță) pentru a împleti armonii deosebite ce depășesc de multe ori granițele genului, atât către jazz cât și către country. Își alege cu mare atenție textele deoarece folkul său tinde să avantajeze valoarea poeziilor față de felul în care le cântă. Trebuie spus că pauza făcută anul trecut a adus o îmbunătățire evidentă în structura recitalurilor sale deoarece vineri, profesorul a coborât de la catedră și s-a inclus între ”elevi”.
Spectacolul de vineri a dovedit încă o dată, dacă mai era necesar, că niște oameni inimoși pot să schimbe mentalități, să readucă oamenii în sala unde se cântă muzică și se recită poezie inclusiv în mileniul trei. Uniunea dintre ”aripile” lui Sorin Poclitaru și picioarele bine înfipte în realitate ale lui Marius Ursaciuc, a dus la formarea unui public generos și a unei deschideri spre spectacolul live. Așa cum îi cunosc pe cei doi, sunt sigur că nu se vor opri aici.
Lasa un raspuns