O inițiativă legislativă depusă la Senat propune modificarea Codului rutier astfel încât șoferii să aibă posibilitatea să aibă posibilitatea de a răscumpăra punctele de penalizare. Potrivit proiectului, valoarea va fi egală cu cea a unui punct de amendă, deci 10% din salariul minim brut pe economie. „Practic această prevedere dă posibilitatea celor potenţi financiar să plătească o amendă mai mare şi să nu-i mai intereseze de sistemul de penalizare, al cărui principal scop este chiar temperarea celor pentru care cuantumul amenzilor nu contează. Cum ar trebui să funcţioneze acest sistem de puncte de penalizare? E destul de simplu, el ar trebui să-i tempereze pe cei ce încalcă regulile de circulaţie în mod regulat, dar al căror pericol nu este unul atât de mare încât să se aplice şi o măsură administrativă de reţinere a permsului. Deşi din punct de vedere legal aceste încălcări ale regulilor de circulaţie nu sunt atât de grave, ele în realitate, acolo în stradă, creează acel discomfort şi indignare pentru omul ce circulă corect. Ca să înţelegeţi la ce mă refer, după cum spuneam mai sus, cei cu limuzine vor opri şi staţiona unde doresc, vor continua să vorbească la telefon, nu se vor încadra pe banda corectă şi exemplele pot continua. Ei bine în cazul acestora, acest sistem cu puncte de penalizare ar trebui ca în momentul în care acumulează 15 puncte de penalizare, deci şi-a făcut un obicei să încalce legea, în mod normal ar trebui să rămână fără permisul de conducere, din moment ce sancţiunile pecuniare nu-l afectează. Numai că aşa ceva nu se va mai întâmpla, cei ce au posibilităţi financiare îşi vor putea plăti aroganţa şi dispreţul faţă de regulile de circulaţie. În concluzie, dacă noul Cod rutier va fi adoptat în această formă, în România aroganţa şi dispreţul faţă de lege vor putea fi cumpărate”, comentează politisti.ro.
Proiectul stabilește că sumele obținute din răscumpărarea punctelor de penalizare vor fi considerate venituri la bugetul consolidat al statului, urmând să fie utilizate de MAI pentru campanii și activități de educație rutieră.
Documentul mai prevede că răscumpărarea punctelor de penalizare nu va fi posibilă în cazul în care este vorba despre șoferi care au permisul de conducere de mai puțin de un an, cei care ultimele 12 luni de la data aplicării punctelor de penalizare au avut suspendată exercitarea dreptului de a conduce, care au fost implicați într-un accident din care au rezultat pagube materiale sau în cazul în care împotriva procesului verbal de constatare a contravenției prin care s-au aplicat și puncte de penalizare a fost introdusă plângere contravențională.
Puncte de penalizare doar pentru săraci?
Șoferii cu bani le vor putea răscumpăra, ca să nu piardă permisul
Lasa un raspuns