Mileniul trei a adus modernizarea procesului până la un fel de automatizare a acestuia deoarece oglinda pornește în baza unui cititor de bancnote, iar acesta, fiind doar un dispozitiv, primește bani de la oricine și nu obosește niciodată. În plus, modelul upgradat are două fețe care acționează independent pentru că în afara celei care este o combinație genială între înălbitor și chirurgie estetică a apărut și se dezvoltă foarte rapid cea de a doua, care se ocupă cu scenarii și știri pe surse. Această față a doua a debutat „pe gratis” fiind generată de interesele particulare ale „mogulilor” dar, datorită succesului repurtat în activitatea ei, are astăzi și ea un cititor de bancnote pentru uzul oricui are bani și dorește să ”păteze” imaginea adversarilor.
Datorită apetitului bolnav pentru „scandal” al românilor și unei „libertăți” a presei aplicate exhaustiv, nu există știre în ziua de azi care să nu fie, dacă nu direct falsă, măcar prezentată trunchiat și în afara contextului, însoțită de judecătile și concluziile ziaristului. Urmând pilda colegilor din alte instituții, ziariștii, oricare dintre ei, își arogă cu nonșalanță „cunoașterea” în domenii pe care pînă mai ieri le găseau numai prin dicționare deoarece, nu-i așa, „Presa” le știe pe toate și, pe urmă, neputând fi trași la răspundere, ce contează dacă ce spun e adevărat sau nu. Orice zvon devine știre dacă e prezentat sau comentat de 2-3 „lideri de opinie” și orice știre devine realitate dacă este îndeajuns de vehiculată ca să ajungă la urechile acelora convinși că „nu iese fum fără foc”. Astfel, cele mai multe dintre victimele părții întunecate a oglinzii magice, indiferent dacă vinovați sau nu, se așează docile la coada care duce la ghișeul unde vor negocia și plăti „tratamentul” de albire, sau își iau un avocat și pornesc lunga bătălie cu „morile de vânt” a unui proces de calomnie.
Datorită succesului scandalurilor pe surse, apariția în peisajul societății românești a „oglinzilor de buzunar” nu are de ce să ne mire deoarece România, dacă e să aibă ceva din belșug, are „experți”. Un asemenea specimen, indiferent dacă e expert în mămăliga pripită sau în tenisul „de scaun” se crede îndreptățit să umple lumea de „gândirea sa” superioră, umplând ziarele cu păreri partizane sau dimpotrivă, despre oricine sau orice. Pentru că operațiunea de albire este complicată și necesită timp, „esperții” și-au dezvoltat un sistem simplu prin care să-și alimenteze buzunarele. Ei nu mai au nevoie de sponsori pentru că au ajuns în situația să fie îndeajuns de temuți încât să fie plătiți ca să „nu scrie” despre cineva. Nu este nicio minune că redacțiile se înghesuie să angajeze sau să ia pe post de colaboratori asemenea „aruncătoare de noroi” deoarece, în lipsa subiectelor reale, orice catastrofă închipuită face tiraj.
Lasa un raspuns