În probatoriul administrat în cauză, se arată faptul că la data de 12 spre 13 iulie 2015, aproximativ la ora 00:50, în timp ce își conducerea prietena acasa, pe P.D.M, pe DC 8 dinspre localitatea Drăgușeni spre localitatea Broșteni, a observat în dreptul restaurantului din localitatea Drăgușeni două autoturisme lângă care se aflau mai mulţi tineri care stăteau de vorbă.
Unul dintre aceştia, inculpatul C. Ionuţ Bogdan, i-a adresat numitei P.D.M. cuvinte jignitoare însă lucrurile nu au degenerat, persoana vătămată T. A. şi-a văzut de drum şi şi-a condus prietena la domiciliu. La întoarcere, ştiind că este nevoit să se deplaseze prin acelaşi loc şi fiindu-i frică să nu fie agresat de persoanele prezente în faţa localului, a apelat telefonic un prieten rugându-l să vină în întâmpinarea sa. Ajuns în faţa restaurantului, persoana vătămată s-a deplasat la un autoturism în care se aflau inculpaţii S. Cristinel, C. Ionuț Bogdan, B. Ion Mihai, N. Alexandru Vasilică, G. Vasile Andrei și G. Vasile Marian și, dornic de a se răzbuna, a deschis portiera dreapta a autoturismului şi l-a lovit cu pumnul în plină figură pe inculpatul C. Ionuţ Bogdan. În momentele imediat următoare, din acel autoturism au coborât toţi inculpaţii care s-au năpustit asupra persoanei vătămate T.A. aplicându-i lovituri de pumni şi palme la nivelul corpului. Dintr-un alt autoturism a coborât inculpatul B. Costel şi fără niciun motiv întemeiat a intervenit în conflict şi l-a agresat pe T.A. Ca urmare a loviturilor primite, persoana vătămată T.A. a căzut la pământ, fiind în continuare lovit de inculpați. După un anumit interval de timp, inculpații au abandonat victima. Excepție a făcut B. Ion Mihai care s-a întors la victimă şi cu un cuţit tip briceag pe care îl avea asupra sa i-a aplicat lui T.A. mai multe lovituri la nivelul gâtului, spatelui şi mâinii drepte.
Conform concluziilor certificatului medico-legal emis de S.M.L. Suceava, T.A. a prezentat un număr de 8 plăgi tăiate, leziunile ce au necesitat pentru vindecare 15-16 zile îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Lasa un raspuns