În această perioadă, felicitările decorate, simboluri ale dragostei, sunt la mare căutare. Se spune că sărbătoarea dragostei îşi are originile în Roma Antică, dar oare hârtiuţele frumos colorate, ce conţin cuvinte călduroare adresate persoanei iubite, când au apărut prima dată?
Se pare că originea sărbătorii de Sfântul Valentin datează încă din antichitate, când romanii sărbătoreau în perioada 13-15 februarie „Lupercalia”, un mic festival al fertilităţii. Romanii sacrificau capre, cu ale căror piei îşi înfăşurau soţiile, pentru ca acestea să fie fertile.
Primele felicitări de Sfântul Valentin au fost trimise în secolul al XVIII-lea, fiind realizate manual. Cei îndrăgostiţi decorau foile de hârtie cu diverse simboluri ale dragostei, şi scriau câteva rânduri persoanei iubite. Apoi, erau lăsate în cutia poştală, strecurate pe sub uşă, sau lăsate sub preşul de la intrare. În epoca georgiană a Marii Britanii au apărut pentru prima dată felicitările tipărite. Cel mai vechi exemplar datează din 1797 şi este păstrat la York Castle Museum. În secolul al XIX-lea, revoluţia industrială a adus în Marea Britanie îmbunătăţiri în domeniul tiparului şi al manufacturii. Din acest motiv, realizarea felicitărilor de ziua îndrăgăstiţilor a devenit mult mai facilă, iar în scurt timp acestea au devenit extrem de populare. Este estimat faptul că în 1820, doar în Londra au circulat peste 200.000 de astfel de felicitări. Din epoca victoriană au supravieţuit timpului multe felicitări, peste 1.700 de exemplare fiind expuse la Muzeul din Londra. Colecţia a aparţinut lui Jonathan King, cel care a deţinut o mică firmă de fabricat astfel de scrisori de dragoste. Existenţa acestor exemplare demonstrează diversitatea de şabloane, versuri şi culori care erau folosite. Bineînţeles, cu cât designul era mai complex, cu atât era mai costisitor. Un lucru de menţionat este acela că în epoca victoriană folosirea binecunoscutelor inimioare de astăzi era aproape inexistentă.
La mijlocul secolului al XIX-lea, felicitările de Sfântul Valentin au traversat Atlanticul. Ele au devenit imediat populare în America, loc care le-a încurajat răspândirea prin diversificarea lor, dar şi prin preţuri la îndemâna oricui. În 1913, Hallmark Cards a produs primele felicitări de dragoste, lucru care a reprezentat un pas important în dezvoltarea comercializării lor de-a lungul timpului.
Felicitarea de Valentine’s Day
Una dintre cele mai comercializate sărbători din an este Ziua Îndrăgostiţilor.
Lasa un raspuns